CE VA PĂŢI COLDEA după trecerea în rezervă? UN FOST NUME MARE din DIICOT a dezvăluit CUM VA ARĂTA VIITORUL generalului SRI şi CE ROL VA AVEA Kovesi

Ce va păţi Coldea după trecerea în rezervă? Un fost nume mare din DIICOT a dezvăluit cum va arăta viitorul generalului SRI şi ce rol va avea Kovesi.

Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, a declarat miercuri că Florian Coldea, fost prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţii, nu va păţi nimic atât timp cât Laura Codruţa Kovesi va rămâne în fruntea DNA.

Conform Agerpres, declaraţiile au fost făcute la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a avut loc ultimul termen al procesului Bica-Horia Simu.

"Apropo, i-am citit interviul, foarte profesionist scris. Îl aştept să vorbească. Eu consider că domnul Coldea, având în vedere câte persoane au discutat de domnia lui şi ceea ce a făcut în doi ani de zile, ar fi trebuit să existe o verificare mult mai serioasă în ceea ce îl priveşte. (...) Eu mi-am exprimat de la început punctul de vedere: cu actuala orientare la nivelul DNA şi cu doamna Kovesi acolo, niciodată domnul Coldea nu va păţi nimic în această ţară, indiferent ce va face", a spus Bica când fosta şefă a DIICOT a fost întrebată de jurnalişti ce crede despre retragerea lui Coldea din SRI.

Totodată, Bica a reamintit că dosarele în care a fost trimisă în judecată au plecat de la Florian Coldea şi de la Laura Kovesi.

Alina Bica şi fostul şef al ANAF Şerban Pop au fost trimişi în judecată pentru corupţie în legătură cu clasarea unui dosar în care era implicat omul de afaceri Horia Simu.