Producătorul de lux britanic Aston Martin are probleme cu revânzarea autoturismelor Toyota IQ pe care le cosmetizează şi le redenumeşte Cygnet, înainte de a le aplica un preţ de trei ori mai mare decât cel cu care este comercializat modelul original.
Boss-ul Aston Martin, Ulrich Bez, s-a plâns în faţa jurnaliştilor britanici că vânzările celui mai mic, mai lent şi mai ieftin model al mărcii pe care o conduce nu se ridică la nivelul aşteptărilor.
Motivul pentru care Aston Martin Cygnet suferă nu are însă nicio legătură cu faptul că maşina este, de fapt, o Toyota IQ cosmetizată, redenumită şi mai scumpă de cel puţin trei ori decât modelul original - aşa cum, probabil, se aştepta orcine -, ci vine din timpii prea mari de aşteptare care sunt daţi potenţialilor clienţi, susţine Bez.
Potrivit "Autocar", şeful Aston Martin a refuzat încă o dată să recunoască faptul că "făcătura" Cygnet a afectat imaginea mărcii.
Bez a mimat o inocenţă aproape absurdă: "nu pricep de ce oamenii ne critică, este o maşină minunată pentru oraş". Ca şi cum lumea le-ar fi reproşat celor de la Aston Martin că s-au apucat să vândă obiecte sanitare în loc de autoturisme.
Aston Martinul botezat Cygnet este, în fapt, modelul Toyota IQ - lung de 2,99 metri şi dotat cu un motor de 1.33 litri, care dezvoltă 98 de cai-putere. Producătorul britanic importă micile maşini japoneze, apoi le înlocuieşte anumite repere de caroserie cu unele noi, în acord cu propriul limbaj de design.
La interior, bordul, portierele şi scaunele sunt acoperite cu o tapiserie din piele, după tipicul supermodelelor Aston Martin.
Potrivit "Autocar", Aston Martin vinde Cygnet, în Marea Britanie, cu 30.000 de lire sterline. Prin adăugarea unor dotări opţionale, preţul poate creşte însă frumos, până la 50.000 de lire sterline! Toyota comercializează modelul IQ, tot în Insulă, cu 10.228 de lire sterline.