Ce sunt cocktail-urile Gitmo? Adelin Petrișor, mărturii incendiare despre centrul de detenție de maximă securitate Guantanamo

Adelin Petrișor a fost primul jurnalist român care a realizat un reportaj în Guantanamo Bay, singura bază americană situată într-o țară comunistă, unde prizonierii sunt, în cea mai mare parte, teroriști capturați în Afganistan.

Adelin Petrișor a făcut o serie de dezvăluiri despre Guantanamo, în cadrul emisiuni „Dosare de presă”, pe evz.ro. Jurnalistul a fost la Guantanamo Bay, în 2005, împreună cu Dan Gecui. Cei doi jurnaliști de la Antena 1 au fost primii români care au filmat chiar în centrul de detenție de maximă securitate „Gitmo", așa cum este cunoscută închisoarea de la Guantanamo, în Cuba.

„Democrația e cel mai performant sistem, dar nu e perfect. Dar de ce e cel mai performant? Pentru că într-o democrație poți să recunoști greșelile și să încerci să le îndrepți. Nu tu. Le descoperă alții și ți le arată și-ți scot ochii. Asta a fost Guantanamo. Reportajul pe care l-am făcut la Antena 1 s-a numit ”Guantanamo, periferia lumii libere”, pentru că exact asta era.

De ce americanii au mutat acolo? Să n-ai jurisdicție, „Hai acolo și facem orice”. Deținuții erau deținuți ilegali, în condiții mizere, la începu, în niște cuști de alea metalice. Noi când am fost erau deja închisori construite. În doi-trei ani făcuseră închisori exact cum sunt închisorile federale, controlate din butoane.

Cazul Vlad Pascu și decizia Înaltei Curți cu privire la ce nu are voie să facă un judecător

Fără vize în America. Data la care vor fi eliminate definitiv

Ne puteți urmări și pe Google News

Însă am putut să arăt ce-i acolo. Am putut să arăt disperarea deținuților, deși am avut multe restricții, „N-ai voie să filmezi aia, n-ai voie să filmezi ailaltă”. N-aveam voie să stau de vorbă cu ei, că semnasem contract. Am povestit în documentar că n-aveam voie să vorbesc eu cu el, dar am putut să povestesc în material cum venea la gard și făcea „Te rog, zi-mi ceva, zi-mi orice”. Îți dă măsura nebuniei chestia asta, nu?

Ăsta-i jocul democratic. Am putut să merg acolo, cu toate constrângerile. N-aveam voie să filmăm fețe. Filmam totul de la gât în jos. Ăia care erau îmbrăcați în oranj erau cei mai răi, care nu trebuiau filmați deloc. Și la un moment dat, știu că și lui Gecui i-a țâțâit fundul. Știi cum se duc navetele de bere pe chestiile alea cu două roți, nu știu cum se numesc... Pe un cărucior de ăla, omul era în picioare, legat la mâini exact ca în „Tăcerea mieilor”, în portocaliu, legat cu mâinile la piept, cu botniță de piele ca în „Tăcerea mieilor”, de sub care o claie de păr și de barbă.”

Metode de tortură. Cocktail-urile „Gimo. Muzică în buclă și waterboarding

„Și am întrebat „Băi, fraților, de ce-i țineți așa?” Au avut gardieni mușcați. Aruncau cu așa-zisele cocktailuri. Te chemau la vizetă, ... că de asta e bine să vorbești în jurnalism cu toate părțile, că abuzuri există și de o parte și de alta... Și întotdeauna, în loc să-ți dai tu cu părerea, pui poveștile și omul își trage singur concluzia, în funcție de cât poate. Le aruncau așa-zisele cocktailuri. Adică urină, materii fecale și spermă. Și le puneau într-un pahar de ăsta de plastic, îl chemau pe ăla la vizetă și când deschidea, pac!, i-l arunca în nas. Îi spurcau.

Torturile pe partea astalaltă le știm cu toții: muzică în buclă 48 de ore, waterboarding... De acolo, FBI și-a retras oamenii, făcând o hârtie mare, spunând că FBI nu vrea să fie parte la așa ceva, pentru că nu-i corect. Și, mai mult decât atât, informațiile nu sunt bune. Nici măcar o informație obținută sub tortură la Guantanamo nu s-a adeverit. Pentru că (sub tortură, n.e.) spui orice. N-aveau voie să adoarmă.

Ce mi s-a părut iarăși interesant. Noi am filmat acolo, am vorbit cu torționarii, ca să zic așa, vorbesc cu teroriștii, că mulți dintre ei erau teroriști... Dar diferența dintre băieții răi și băieții buni nu mai există în momentul în care tu nu respecți regulile. În momentul în care tu respecți regulile și teroristul nu le respectă, tu ești băiatul bun. În momentul în care tu te transformi într-un terorist, la revedere.

Dar acolo am putut să fac interviu cu un avocat al unui deținut, care era un american de origine israeliană. Asta numai într-o democrație poți să vezi. Și l-am întrebat „Tu de ce-l aperi pe ăsta?”. „Pentru că așa e corect”. Asta te face să iubești democrația.

În Guantanamo am stat vreo patru zile, la baza navală americană. E luată în leasing, din 1927. Și închisoarea e în interiorul bazei navale, cu niște garduri foarte mari, verzi. E o experiență senzațională. Cel mai mic deținut, în momentul în care am fost eu acolo, avea 14 ani.”