Ce știe Rareş Bogdan?! Urmează „Război între Palate!”

Ce știe Rareş Bogdan?! Urmează „Război între Palate!”

Europarlamentarul Rareş Bogdan este de părere că preşedintele Iohannis nu va accepta propunerile PSD de numire a judecătorului Dana Gârbovan la conducerea ministerului Justiţiei.

Într-un mesaj postat pe Facebook, Rareş Bogdan crede că Iohannis nu va fi de acord nici cu propunerile social-democraţilor de numire a lui Iulian Iancu (vicepremier) și nici pe Ștefan Valeca (ministru al Educației).

„Sunt absolut convins că domnul președinte NU o va accepta pe Dana Gârbovan în fruntea Ministerului Justiției. Așa cum i-a respins pe Nicolicea, Olguța, Drăghici, Brăiloiu etc., așa cred că va proceda și acum.”

„Sunt convins ca nici Valeca și nici Iancu nu vor ajunge ministru al Educației, respectiv vicepremier.”

Ne puteți urmări și pe Google News

„Să nu uităm cine e Gârbovan! Propunerea lui Dăncilă e făcută la mișto, nu?”

„Apropo, bănuiesc că discursul doamnei prim-ministru, lansată la apă pe «Eye of the tiger», e scris de consilierii lui Dragnea. Atâtea minciuni pe minut n-am mai auzit decât în vremurile de glorie ale fostului stăpân al PSD. Acuzațiile la adresa președintelui României sunt atât de ridicole, încât, dacă discursul n-a fost scris de Dragnea, cred că sunt tot la mișto. Sau oamenii ăștia îi cred pe români foarte proști. Chiar și pe votanții lor.”

„Mă, uitați-vă la ce a pățit Tăriceanu! Vreți să cădeți sub 10%? Spor!”, a scris Rareş Bogdan pe Facebook