Ce a spus marele reprezentant al muzicii uşoare româneşti despre acel cutremur care a constituit obiect de studiu pentru Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP)? Pe un ton glumeţ, Cotabiţă a făcut legătura între o melodie pe care cântat-o în 1986 şi acest cutremur care la acea vreme a produs ravagii în România.

În prim-plan apare melodia „Chemarea pământului”, despre care chiar cântăreţul a spus că parcă a fost ca un semn prevestitor. Iată ce a spus Gabriel Cotabiţă într-un interviu acordat Agerpres în 2019: „Prima mea participare la Mamaia a fost în 1986, cu melodia Chemarea pământului, compusă de Ionel Tudor, pe versurile Andreei Andrei.

Fără premiu, dar cu… cutremur. Am chemat bine pământul! (n.r. – la 31 august 1986 s-a produs un cutremur cu o magnitudine de 7,1 grade pe scara Richter, cu epicentrul în Munţii Vrancei).

Anul următor, în 1987, am participat cu piesa Stea a vieţii, Terra, compusă tot de Ionel Tudor, pe un text semnat tot de Andreea Andrei, melodie care a fost laureată. În 1988, am câştigat trofeul Mamaia cu melodia Dă-mi o şansă, pe muzica lui Cornel Fugaru, iar în 1989, melodia Trepte spre albastru a fost laureată.

Atunci am susţinut şi un recital. Un an mai târziu, în 1990, am câştigat trofeul cu piesa Ave Maria a lui Cornel Fugaru şi locul 3 cu Mă tem să sper de George Natsis. Am avut şi recital cu Chris Carter din Anglia.”

În 1975 a debutat ca solist

Conform sursei citate, Gabriel Cotabiţă nu este doar un cântăreţ care a scris istorie în muzica românească. El este şi un foarte apreciat compozitor, prezentator, producător muzical şi de televiziune născut la 1 noiembrie 1955, la Craiova.

Totul a început pentru marele artist cu pasiunea pentru chitară, pe care a studiat-o la Şcoala populară de artă din Craiova între 1967 şi 1969. Ulterior, debutul muzical a avut loc în 1975, alături de formaţia Redivivus, care un an mai târziu, a participat la Festivalul Artei Studenţeşti de la Galaţi. Acela a fost momentul în care Cotabiţă a primit premiul pentru cel mai bun solist vocal.

Cotabiţă a fost genul de artist care nu şi-a neglijat studiile deşi ascensiunea lui în muzica uşoară românească l-ar fi putut îndepărta de la activităţile educative.
Astfel, în anul 1978 acesta a absolvit Institutul de Electrotehnică din Craiova, oraşul natal. Între 1979 şi 1980, el a colaborat cu formaţia Basorelief alături de care a susţinut concerte pe litoral.

Cotabiţă şi întâlnirea cu Holograf

„În 1983, membrii formaţiei Holograf l-au chemat în trupă şi alături de aceştia a lansat albumul Holograf 1 (1984). Componenţa de atunci a trupei era Gabriel Cotabiţă – voce, Mihai Pocorschi – chitară/voce, Sorin Ciobanu – chitară, Tino Furtună – clape, Nichi Temistocle – chitară bass, Edi Petroşel – tobe”, se arată pe site-ul holograf.ro.

În acelaşi an, Holograf ajungea pe scena Cenaclului Flacăra, care la acea vreme reprezenta un magnet pentru tinerii care nu aveau prea multe variante de divertisment în Epoca de Aur, sintagmă creată de propaganda comunistă, al cărui oblăduitor a fost Nicolae Ceauşescu. Flacăra a fost o rampă de lansare pentru ambele părţi implicate în acea colaborare.

În acelaşi an 1986, Gabriel Cotabiţă a fost contactat de compozitorul Ionel Tudor pentru a interpreta la Festivalul Mamaia o piesă pe care acesta o compusese. Anterior, Cotabiţă fusese recomandat compozitorului de către fostul coleg de trupă din Holograf, Tino Furtună, membru activ al formaţiei şi în prezent. Din 1986, Cotabiţă a decis să se dedice muzicii uşoare şi pop, dar a decis şi să îşi formeze o trupă de turneu, Vodevil, conform ovomusic.ro.

Cel mai negru moment al carierei

La 8 mai 2015, Gabriel Cotabiţă a suferit un stop cardio-respirator în sala de sport a unui hotel din Bucureşti. Din fericire, artistul a avut noroc, medicii au intervenit rapid a fost internat de urgenţă la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Pentru recuperare, cântăreţul a fost internat la Spitalul Elias, de la care a fost externat în 16 iulie.

La 29 octombrie 2015, a avut loc la Sala Palatului „Gala Chapeau!”, spectacol gândit ca un cadou muzical oferit de către prietenii săi din lumea artistică. „Trebuie să spun că relaţia pe care o am cu Aurelian Temişan, cu Adrian Daminescu, dar şi cu alţi cântăreţi e cu totul specială.

Eu nu pot uita ce au făcut la Gala Chapeau. La acea gală, eu trebuia să intru pe scenă cu Daminescu şi cu Temişan, să cânt la o singură piesă, Ave Maria. Îmi revenisem după accident, dar era destul de recent.

Iar până în acea seară, nu mai cântasem deloc. Nici nu ştiam dacă pot cânta. Temişan şi Daminescu mi-au lăsat mie să cânt părţile cele mai uşoare, ca să zic aşa. La spectacol, cu toată frica pe care o aveam, am cântat.

Am simţit că vine spre mine energia aia bună din sală şi am cântat bine. Momentul a fost impresionant. Oamenii au aplaudat 10 minute în picioare. Apoi, am descoperit cu stupoare, analizând cele 200 şi ceva de cântece pe care le am, că am fost sortit să-mi trăiesc cântecele!

Asta e bine, dintr-un anumit punct de vedere, pentru că ele conţin sentimente reale şi sunt sincere. Ăsta e motivul, cred eu, pentru care piesele mele au ajuns la inimile oamenilor. Pentru că sunt nişte texte care au reuşit să transmită ceea ce sunt eu”, a spus Gabriel Cotabiţă în acelaşi interviu din 2019.

Printre altele, Cotabiţă îşi va aniversa ziua de naştere printr-o apariţie live on-line pe facebook şi youtube, împreună cu noua trupă, Othello, de la ora 20:00, conform Agerpres.