Ce spune șefa Înaltei Curți despre o eventuală desființare a SIIJ. Judecătoarea Cristina Tarcea: Dar dacă există o asemenea recomandare a GRECO, cred că trebuie să purtăm discuții serioase și sincere

Judecătoarea Cristina Tarcea, șefa Înalttei Curți de Casație și Justiție, a ajuns la CSM unde Plenul ar putea-o valida, luni, pe procuroarea Adina Florea la șefia Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ). Săptămâna trecută, ședința a fost amânată din lipsă de cvorum, după ce șapte magistrați, membri CSM, au boicotat dezbaterea acestui punct, până la publicarea raportului GRECO.

Reporter: Dacă astăzi credeți că va fi cvorum.

Cristina Tarcea: Da, eu sper să fie cvorum. Tot ceea ce vă pot spune este că s-au depus toate diligențele pentru a se asigura prezența membrilor, inclusive a celor de drept și nu pot decât să salut faptul că de data asta a fost avută în vedere și agenda președintelui Înaltei Curți la momentul stabilirii ședinței. Să vedem.

Reporter:Știm că data trecută s-a voorbit  că ați fost anunțați înainte despre acea ședință la care nu a fost cvorum. Care este regula?

Cristina Tarcea: Am făcut și o declarație publică cu privire la acest aspect. Nu știu cum sunt anunțați ceilalți membri ai CSM, cert e că până la acest momentn eu niciodată nu am fost întrebată dacă pot sau nu să particip la ședințe. De data aceasta am fost întrebată.

Reporter:Credeți că este oportuna validarea Adinei Florea în condițiile în cadre nu a fost făcut public raportul GRECO?

Cristina Tarcea: Ăsta e un punct pe ordinea de zi de astăzi, va trebui să îmi exprim un vot cu privire la acest aspect, drept pentru care nu pot să mă antepronunț acum.

Reporter:De ce credeți că nu apare raportul GRECO? Știm că a venit cu foarte multe critici. Ar trebui ca România să urmeze recomandările din raport?

Cristina Tarcea:  Nu cunosc de ce nu apare, știu doar că el poate fi publicat doar în momentul în careb publicarea este avizată de autoritățile române competente, iar în cee ace privește obligativitatea sau nu a acestui raport nu pot decât să subliniez faptul că România este membră a Uniunii Europene și că așa cum a ținut cont în faza de preaderare de toate recomandările și de toată legislația europeană ar trebui să facă în continuare la fel.

Reporter: Prin urmare SIIJ ar putea fi desființată așa cum se cere în raportul GRECO?

Cristina Tarcea: Să vedem raportul GRECO. Eu nu am citit nici măcar proiectul. Dar dacă există o asemenea recomandare cred că trebuie să purtăm discuții serioase și sincere cu privire la acest aspect.