Ce spune Kelemen Hunor despre posibilitatea intrării UDMR la GUVERNARE alături de PSD

​Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat, luni, că a avut discuţii cu PSD legate de o colaborare parlamentară punctuală, dar că nu s-a ajuns încă la o concluzie comună, informează News.ro. El a precizat că urmează ca discuțiile să continue, dar că este "exclusă" varianta intrării Uniunii la guvernare.

"Vom vedea. Noi niciodată nu am refuzat un dialog, nici cu domnul Dragnea, nici cu altcineva. Vom vedea mâine, poimâine. Am avut deja o primă discuţie, dar încă nu am ajuns la o concluzie finală, la ceva ce poate fi prezentat opiniei publice", a spus Kelemen Hunor, întrebat despre discuţiile PSD-UDMR pe tema formării Guvernului.

Liderul UDMR a adăugat că discuţiile continuă şi se va vedea dacă cele două partide pot sau nu să ajungă la "o concluzie comună". Kelemen a mai spus că în acest moment este însă vorba doar despre o colaborare parlamentară, nu despre o intrare la guvernare.

"De Guvern nu vorbim. Ei au o coaliţie formată, un acord politic format, o majoritate asigurată, deci vorbim doar de o colaborare parlamentară punctuală. Dacă ar fi fost vorba de Guvern semnam şi noi un acord de coaliţie. (...) Guvernarea exclusă în acest moment", a precizat Hunor.

Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat oficial că a semnat protocolul de colaborare cu PSD, valabil pe o perioadă de 4 ani, în vederea formării majorității parlamentare și a guvernării. El a adăugat că propunerea de premier va fi făcută de PSD președintelui Klaus Iohannis. Cele două partide vor merge împreună la consultările de la Cotroceni.

După semnarea documentului, președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că, tot azi, va purta discuții cu liderii UDMR, în vederea propunerii unui protocol de susținere parlamentară.