Liderii organizaţiilor din teritoriu ale Partidului Social Democrat au comentat, luni, rezultatul alegerilor prezidenţiale, în urma cărora candidatul partidului s-a plasat pe locul al doilea şi oportunitatea demisiei acestuia.
SUCEAVA. Vicepreşedintele PSD Suceava, deputatul Ioan Stan, nu crede că este nevoie de Congres extraordinar al PSD sau de demisia lui Victor Ponta din funcţia de preşedinte al partidului, după ce a pierdut alegerile prezidenţiale, potrivit mediafax.ro.
Stan a spus că se abţine să comenteze dacă este nevoie de congres extraordinar al PSD. ”Mă abţin să comentez. Nu cred că e nevoie de Congres extraordinar sau de demisia preşedintelui. Ne vom întâlni, vom discuta şi vom vedea ce e de cuviinţă de făcut”, a declarat Ioan Stan.
BISTRIȚA NĂSĂUD. Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, consideră că Victor Ponta trebuie să continue ce a început, "să facă treabă pentru oameni la Guvern şi la partid”, în timp ce un alt lider social-democrat local susţine că partidul trebuie să înveţe "din reacţiile normale ale poporului".
Întrebat dacă este de părere că Victor Ponta ar trebui să demisioneze de la şefia PSD şi dacă este nevoie de Congres extraordinar al partidului, preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a răspuns: "Nu consider că trebuie să demisioneze şi nici nu consider că trebuie un congres extraordinar. Avem congres la începutul anului viitor. Cred că Victor Ponta trebuie să continue ce a început, să facă treabă pentru oameni la Guvern şi la partid”.
BUZĂU. Preşedintele organizaţiei municipale a PSD Buzău, deputatul Marcel Ciolacu, a declarat că "nu se pune problema demisiei lui Victor Ponta" nici de la şefia partidului, nici din funcţia de premier, după pierderea alegerilor prezidenţiale.
Marcel Ciolacu a afirmat că atât timp alianţa pe care PSD a făcut-o cu PC, UNPR şi PLR este majoritară în Parlament, nu se impune demisia lui Victor Ponta din funcţia de premier.
"Prim-ministrul este ales de o majoritate parlamentară. Alianţa PSD-PC-UNPR-PLR-UDMR este majoritară. Nu se pune problema demisiei lui Victor Ponta. Din punctul meu de vedere nu este cazul nici al unui congres extraordinar şi nici de o înlocuire din funcţie. Sunt convins că o sa fie un Comitet Executiv. Românii au vrut să împartă puterea, aşa că dreapta are preşedintele şi stânga guvernul. Trebuie respectată voinţa cetăţenilor", a declarat Marcel Ciolacu.
Candidatul Alianţei electorale PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a obţinut, în judeţul Buzău, peste 60% din voturile electoratului, în timp ce contracandidatul său Klaus Iohannis (ACL) a primit aproape 40% din sufragii, potrivit rezultatelor finale ale BEJ Buzău.
TIMIȘOARA. Preşedintele PSD Timişoara, deputatul Sorin Grindeanu, a spus, comentând rezultatul alegerilor prezidenţiale, că Victor Ponta a fost "unul din puţinii candidaţi care nu a făcut greşeli ca persoană", însă rezultatelescrutinului vor fi analizate în partid.
Întrebat dacă se impune o eventuală demisie a lui Victor Ponta de la conducerea PSD, liderul social-democraţilor timişoreni, deputatul Sorin Grindeanu a răspuns că premierul nu a greşit.
"Personal, nu cred că Victor Ponta a greşit. Ba din contră, este printre puţinii candidaţi care nu a făcut greşeli ca persoană. O să analizăm, o să avem un Comitet Executiv. Oricum, la cum îl cunosc eu (pe Victor Ponta – n.r.), primul care va face analiză va fi el, zilele următoare. Eu mâine (marţi- n.r.) merg la Bucureşti, probabil va fi şi un Birou Naţional", a declarat Grindeanu pentru mediafax.ro.
Acesta a evitat să spună dacă s-ar impune organizarea unui Congres extraordinar al partidului, afirmând doar că se aşteaptă ca în perioada următoare să aibă loc mai multe şedinţe ale conducerii PSD în care să fie analizate rezultatele alegerilor prezidenţiale.
În Timiş, Victor Ponta a fost votat de 33,26% dintre electori, obţinând doar jumătate din voturile primite de contracandidatul său, Klaus Iohannis (66,73%).