Deputatul PMP, Valeriu Steriu, a scris despre aprobarea solicitării sale privind amenajarea unei parcări pentru biciclete la intrarea în Camera Deputaţilor.
"Un mic succes pentru bicicliști. Solicitarea mea de a se amenaja o parcare pentru biciclete la intrarea în Camera Deputaților a fost aprobată! Aștept cu interes instalarea ei în cel mai scurt timp și sunt curios câți dintre colegii mei, deputați, senatori, dar și funcționari, mă vor însoți în deplasările zilnice cu bicicleta la Parlament în această primăvară", a scris Steriu pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, deputatul PMP a pregătit un proiect legislativ prin care angajatorii le pot oferi angajaţilor tichete pentru achiziţionarea unei biciclete.