Urmează o săptămână de foc și incertitudini, de racolări cu vorba bună sau cu amenințări. Până joi, când se va vota moțiunea de cenzură, Puterea și Opoziția, fiecare în parte, încearcă să formeze o majoritate care să-i ajute să iasă onorabil din această încurcătură în care au intrat singuri.
Constituționaliști consultați de EVZ spun că situația critică este critică și că politicienii responsabili nu s-ar fi hazardat într-o asemenea aventură care, pe lângă criza politică pe care o creează, aduc și o instabilitate economică gravă.
Articolul 113 din Constituție spune că: Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au decis, respectând Constituția, să se voteze după exact 3 zile, adică sâmbătă. Din cauza suspiciunilor și temerii că parlamentarii nu își vor sacrifica o zi pentru asta, Opoziția a forțat, în plenul reunit, și a interpretat într-o notă proprie Legea fundamentală. Adică, „după” poate însemna oricât, chiar și o lună deoarece legea nu precizează clar.
Urgență înseamnă „de îndată”
Constituționaliști reputați, consultați de Evenimentul zilei, spun că tot potrivit Legii Fundamentale, anumite proceduri (moțiune de cenzură, asumarea răspunderii și numirea miniștrilor interimari) au un caracter de urgență, adică trebuie să se rezolve situația „de îndată” tocmai pentru a nu lăsa loc de incertitudini și pentru a rezolva cu celeritate o situație, de a nu lăsa ca mediul economic să fie antrenat într-o criză.
„În alte țări o criză politică nu influențează mediul economic. Din păcate, în România și când strănută un ministru, cel de Finanțe de exemplu, mediul economic intră în vrie. Ar fi fost bine să putem sta ca Belgia, de exemplu, aproape doi ani fără Guvern. Acolo nu s-a simțit, la noi s-ar intra în colaps economic total”, a explicat judecătorul constituțional.
Opoziția, în special liberalii, inițiatorii moțiunii, care nu mai au acum cale de întors, sunt gata să-și asume guvernarea. Însă, nu o pot face singuri. Politicienii din USR sunt nehotărâți, azi spun că ar intra într-un guvern de tranziție, mâine spun că nu s-ar eroda. Ponta are planul lui, vrea un guvern format din PSD, fără trupa Dăncilă, Pro România și ALDE. Rămân pe dinafară partidele care ar intra în orice guvern, cum este UDMR. PMP și parlamentarii minorităților naționale sunt puțini, însă și ei pot da o mână de ajutor pentru obținerea majorității.
Guvern PSD interimar
În varianta în care moțiunea de cenzură va fi adoptată, Guvernul Dăncilă cade. Judecătorii constituționali consultați de EVZ spun că, într-o perioadă de plină campanie electorală, va fi foarte greu să se adune Parlamentul pentru a vota un nou guvern, „sunt ca o turmă de iepuri, nu ai cum să aduni 233 de parlamentari”.
După trecerea moțiunii nici nu mai există interesul. Opoziția și-a făcut treaba, a dat jos Guvernul. Tot PSD va trebui să formeze un cabinet interimar, care va fi legat de mâini și de picioare. „În această variantă, în condițiile în care noul președinte va depune jurământul în decembrie, noul Guvern se va forma la anul. Cel mai grav va fi cu adoptarea bugetului, iar asta înseamnă că de la 1 ianuarie nu se vor mai putea plăti pensiile și salariile majorate. De aceea spun că moțiunea a fost doar o ambiție a Opoziției, să se afle în treabă, un gest care ne aruncă pe toți într-o aventură din care nu știu cum vom ieși”, a spus judecătorul constituțional.
Liberalii își asumă guvernarea
Președintele PNL Ludovic Orban spune că alegerile anticipate sunt o soluție. Însă, aceste anticipatele se pot organiza doar anul viitor. „Dacă se poate genera un pact pentru a da din nou puterea cetățenilor prin alegeri anticipate, noi susținem acest pact. Dacă nu se va contura această voință, evident că este vorba despre formarea unui guvern, care să își asume răspunderea să guverneze până la alegeri. Am spus că PNL e pregătit să-și asume răspăunderea guvernării, în măsura în care în Parlament există o majoritate care să învestească un guvern PNL”, a declarat Orban.