Ce se va întâmpla cu viitorul medicinei. „Nu schimbăm regulile în timpul jocului”

Ce se va întâmpla cu viitorul medicinei. „Nu schimbăm regulile în timpul jocului”

Aproape 9.000 de absolvenţi de medicină şi farmacie au susţinut astăzi examenul de rezidenţiat.

Au fost 4 ore de examen. Cei 8.876 de tineri absolvenţi ai universităţilor de medicină i farmacie au suţinut un test grilă cu 200 de întrebări. „Anul acesta nu schimbăm regulile în timpul jocului - a spus ministrul Sănătăţii, Victor Costache - dar, în condiţiile în care resursa umană este deficitară, căutam soluţii ca toţi absolvenţii care reuşesc să treacă pragul de 60% din punctajul maxim pe domeniu, pe ţară, să fie admişi".

Examenul s-a organizat la Bucureşti, Craiova, Cluj-Napoca, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara. Miercuri se vor afişa rezultatele. Va urma apoi o perioadă în care se va face alegerea posturilor în funcţie de punctajul obţinut, se vor semna contractele individuale de muncă cu unităţile sanitare şi se va face repartiţia. Încadrarea în unităţile medicale ca rezidenţi este prevăzută în 1 februarie 2020. Examenul de rezidenţiat se dă la finalul Facultăţii de Medicină sau Farmacie. În funcţie de punctaj, studenţii îşi aleg o specializare pe care o vor practica până la finalul carierei. Anul acesta, testarea ar fi trebuit să se desfăşoare pe 17 noiembrie, însă a fost amânată pentru că nu exista un ministru al Educaţiei şi era nevoie de semnătura lui. Deputaţii au adoptat apoi o lege care scoate semnătura acestuia din documentele de organizare, act promulgat de preşedinte.

Ne puteți urmări și pe Google News