Ce se va alege de turismul românesc? Turcan, discuții cruciale la final de săptămână

Raluca Turcan a avut consultari cu reprezentanti ai ONG-urilor si asociatiilor implicate in prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Vicepremierul Raluca Turcan anunţă că turismul este un domeniu a cărui redresare îi preocupă pe guvernanţi, fiind analizate mai multe variante de sprijin.

„Sibiul este un punct relevant pe harta turistică a României și am insistat, astfel, să mă întâlnesc, în contextul discuțiilor purtate la nivel de Guvern, cu reprezentanții industriei, specialiști în domeniu din fosta Capitală Culturală Europeană.

Nu mai este un secret pentru nimeni că Sibiul și-a conturat foarte clar traseul încă de la începutul anilor 2000, din mandatul de primar al Președintelui Klaus Iohannis și că pasii făcuți atunci au condus la succesul de astăzi al orașului. De asemenea, este evident că la Sibiu autoritățile au înțeles (spre deosebire de decidenții guvernării anterioare) atăt că trebuie să lucreze împreună (Consiliul Județean/Primăria Municipiului Sibiu/ alte primării), cât și că este absolut necesar să dezvolte cu organismele acestei industrii parteneriate corecte care pun accent pe scopul comun și nu neaparat pe sumele cu care participă fiecare la îndeplinirea acestuia”, scrie Raluca Turcan.

„Am transmis la Sibiu mesajul clar de susținere al Guvernului României. Turismul este o ramură a cărei redresare ne preocupă și cu privire la care sunt în analiză posibilități de sprijin atât cu fonduri guvernamentale, cât și cu fonduri europene. Este limpede, însă, că România trebuie să garanteze condiții sigure atât pentru turiști, cât și pentru operatori și de aceea Executivul identifică pași care să garanteze relansarea economică, dar și siguranța oamenilor.

Am discutat cu președinta Consiliului Județea Sibiu, Daniela Cîmpean, cu președintele Asociației Județene de Turism Sibiu (AJTS), Alin Chipailă și cu specialiști din domeniul organizării de evenimente și al agențiilor de turism despre problemele cu care se confruntă în contextul COVID19. Evident, o parte dintre subiecte sunt deja în analiza Guvernului României, iar veștile, garantat, vor fi bune la momentul în care vom finaliza schemele de sprijin. Sunt, însă, și elemente asupra cărora voi propune o consultare mai largă, de ce nu, chiar la Sibiu.

În condiții categorice de legalitate și siguranță vom organiza aici, în următorul interval, cu participarea responsabililor guvernamentali direcți, încă o dezbatere care să permitâ unui număr mai mare de operatori să ne ofere puncte de vedere cu privire la măsurile din domeniul turistic”, mai informează vicepremierul.