Ce se întâmplă la Ferma? Presupusul câştigător a vorbit! Pro TV, în alertă

Ce se întâmplă la Ferma? Presupusul câştigător a vorbit! Pro TV, în alertă

Unul dintre cele mai inedite sezoane ale reality show-ului Ferma se apropie de final, iar Augustin Viziru, despre care presa tabloidă a scris că va fi câştigătorul marelui premiu de 50.000 de dolari, a dezvăluit care este atmosfera din culisele celebrei emisiuni de la Pro TV.

Amintim că Augustin Viziru a fost aproape să ia marele premiu la Ferma şi în 2015, dar o accidentare groaznică l-a scos din joc. Acum, fratele lui Lucian Viziru a primit o invitaţie din partea producătorilor şi s-a alăturat celorlalte vedete cooptate de Pro TV.

Se pare că pentru a compensa faptul că şi-a tăiat degetele de la mâna stângă cu toporul în timpul participării la Ferma 2015, mai-marii Pro TV ar fi organizat totul astfel încât el să fie marele câştigător al acestui sezon. Cel puţin asta au indicat sursele cancan.ro în urmă cu o lună. Revenind în prezent, Augustin Viziru a acordat un interviu pentru revista VIVA! şi a evidenţiat câteva indicii care ar putea confirma scenariul menţionat anterior.

Viziru nu mai voia să participe niciodată la Ferma

Devenit mai popular mai ales pentru câteva roluri din serialele româneşti în care a fost „băiatul rău”, Augustin Viziru a devenit recent tată, iar la 40 de ani a subliniat că nu l-au părăsit spiritul competitiv și nici determinarea. Conform sursei citate, el i-a promis fiicei sale că de data asta va fi marele câștigător la Ferma. Iată un prim indiciu…

Ne puteți urmări și pe Google News

„viva.ro: Augustin, ai fost la un pas să câștigi Ferma, prima oară când ai participat, însă de la bal ai ajuns la spital, la propriu! Ce ai simțit atunci și cum te-a ajutat experiența anterioară în noul sezon?

Augustin Viziru: În prima fază, nici nu am conștientizat foarte bine ce s-a întâmplat. Adrenalina m-a făcut să nu realizez ce am pățit, abia la spital am realizat ce gravă a fost accidentarea. Nu știu dacă m-a ajutat experiența de la primul sezon pentru că nu a avut nicio legătură cu ceea ce s-a întâmplat acum. Au fost complet diferite toate lucrurile, jocul s-a desfășurat complet diferit.”

S-a întors la Ferma pentru a termina ce începuse

Un al doilea indiciu despre identitatea câştigătorului Ferma 2020? „viva.ro: Ai rămas cu sentimentul că ai lăsat lucrurile neterminate sau ce te-a făcut să accepți din nou provocarea Ferma?

Augustin Viziru: Eu jucam biliard, iar după 5 ani de la accidentare nu am mai putut juca, ceea ce m-a frustrat foarte tare. Ideea că am fost aproape de trofeu și nu am putut să-l câștig, m-a enervat tare. Și când am primit propunerea din acest an, nu am stat pe gânduri. O să-ți admit că eram decis să nu mai accept alte emisiuni de genul… dar pur și simplu nu am putut refuza.”

viva.ro: Nu ai rămas cu niciun sentiment de teamă? De ce ți-a fost cel mai tare frică în Ferma din acest sezon? Augustin Viziru: Sincer, în acest sezon, ca niciodată, fiind tătic, am început să nu mă mai duc cu capul înainte. Și într-un joc cu probe periculoase, se poate întâmpla oricând orice, așa că eram reticent. Dar era și orgoliul mare și-mi doream să pot să demonstrez că aș putea câștiga Ferma.”

Îşi dorea să arate că ar putea câştiga Ferma

Vorbind despre faptul că îşi dorea să arate că ar putea câştiga Ferma, Augustin Viziru alimentează şi mai mult scenariile care îl indică drept marele câştigător al celor 50.000 euro. El nu vorbeşte despre o simplă participare, nici despre un nou eşec, ci direct despre gloria pe care a ratat-o la limită în 2015.

Amintim că ineditul reality show de la Pro TV s-a terminat în luna septembrie, iar în prezent sunt difuzate episoadele care au fost deja montate. Astfel, în această vom afla marele câștigător de la Ferma. Până acum, telespectatorii au aflat că Augustin Viziru s-a calificat direct în finală, în urma unei probe la care a avut mult noroc.

În finală sunt 4 locuri, iar celelalte 3 au fost decise de ceilalți fermieri care au ieșit din competiție. Andrei Stoica, Elena Chiriac şi Viviana Sposub, sunt ceilalţi finalişti, dar cu privire la ultima există o mare controversă. Cei care urmăresc Ferma sunt foarte iritaţi din cauza faptului că deşi a pierdut 3 dueluri, Viviana Sposub a fost „întoarsă” în concurs de cei din echipa producție, context în care fanii sunt convinşi că totul este doar o regie pusă în scenă de Pro TV.

Viziru n-are niciun regret după Ferma 2020

„viva.ro: Ești corect și direct și nu te temi să spui lucrurilor pe nume. Câte probleme ți-au adus aceste calități în concurs? Dar de-a lungul timpului, în viața de zi cu zi?

Augustin Viziru: În viață, așa este, am pierdut destul de mult, fiind atât de direct și tranșant de multe ori, dar satisfacția mea față de sine este una extraordinară, nu plec capul în fața nimănui, tocmai pentru că nu tolerez și nu fac compromisuri. Și atunci pot sta de vorbă cu oricine, nu mă sperie absolut nimic și simt că nu pot fi ușor dărâmat.

Concursul a fost construit de niște oameni foarte deștepți, iar acolo au fost multe creiere care au gândit jocul. Așa că trebuie să taci în anumite situații, să faci și strategii, iar jocul nu-ți permite să fii corect ca-n viață, 100%. Numai că în acest sezon eu am fost corect și transparent, chiar dacă nu am spus tot în anumite situații, dar am fost mereu corect”, se mai arată în interviul pentru viva.ro.