Evenimentul Zilei > Social > Ce se întâmplă, de fapt, în România. Medicul Virgil Musta: „Mortalitatea este de 30 de ori mai mare…”
Ce se întâmplă, de fapt, în România. Medicul Virgil Musta: „Mortalitatea este de 30 de ori mai mare…”

Ce se întâmplă, de fapt, în România. Medicul Virgil Musta: „Mortalitatea este de 30 de ori mai mare…”

Virgil Musta, unul dintre medicii aflați în prima linie de luptă împotriva pandemiei de coronavirus, a vorbit despre pericolul care amenință România, în contextul valului patru care începe deja să pună presiune pe secțiile ATI. Varianta Delta, cea care face în această perioadă cele mai multe victime, potrivit specialiștilor din sănătate, prezintă o rată de mortalitate de 30 de ori mai mare în rândul populației vaccinate în proporție de 30% decât în rândul populației imunizate în proporție de 70%.

Medicul Virgil Musta, semnal de alarmă pentru România

Potrivit unor simulări făcute de experții din sănătate, „mortalitatea variantei Delta în rândul populației care are o rată de vaccinare de sub 30% este de 3,5-3,6%, de 30 de ori mai mare decât cea în rândul populației vaccinate în proporție de peste 70%”, a avertizat Virgil Musta, care a amintit că, în România, rata de vaccinare „se învârte în jurul a 27% ca populație adultă vaccinată, ceea ce este, din păcate, destul de neplăcut”.

Singura soluție pentru a stopa răspândirea agresivă a virusului este prevenția. „Am spus, și o voi repeta. (…) Prevenția înseamnă aplicarea măsurilor specifice și nespecifice pentru a evita îmbolnăvirea și, cel mai important, pentru a evita transformarea cuiva într-un caz pentru ATI, într-un caz sever care să ducă la deces”, a precizat Virgil Musta.

„Față de varianta Alfa, varianta Delta este cu 60% mai contagioasă. Nu pot să fac predicții epidemiologie, nu sunt de meserie, dar trebuie aplicate, urgent, măsuri de limitare a efectelor pandemiei și al valului 4”, a adăugat medicul.

Ce măsuri trebuie să aplice cetățenii. „Trebuie impuse niște reguli”

Virgil Musta a vorbit și despre măsurile care trebuie aplicate atât de cetățeni, cât și de autorități pentru a ține sub control pericolul care planează asupra țării. „În primul rând, trebuie să ne vaccinăm. În al doilea rând, trebuie respectate anumite reguli elementare: să evităm spațiile aglomerate, să purtăm mască și, normal, să avem grijă la o igienă cât mai amănunțită”, a spus Virgil Musta.

Cu toate acestea, nu doar prevenția poate să oprească răspândirea COVID-19. Medicul susține că autoritățile trebuie să impună reguli – „ca să nu le spunem restricții” – pentru ca situația să nu se agraveze.

„Trebuie impuse niște reguli, ca să nu le spunem restricții, în momentul în care depășește un anumit procent de infectări. Iar măsurile trebuie luate rapid, trebuie să ținem minte că primele efecte se văd abia în două sau trei săptămâni. De aceea trebuie acționat cât mai rapid, nu trebuie tergiversată situația”, a conchis Virgil Musta, pentru fanatik.ro.

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: