Ce se întâmplă dacă se suspendă cursurile. Cine poate sta acasă cu copiii și pe ce bani

SCOALA, CLASA, DISTANTARE, PANOU PLEXIGLAS, COVID 19, PANDEMIE, DEZINDECTANT

În situaţia în care într-o şcoală vor fi suspendate cursurile din cauza COVID-19, un părinte va primi 75% din salariu ca să stea acasă cu copilul. Afirmația a fost făcută luni de premierul Ludovic Orban. 

 

„Dacă apare un caz într-o clasă, automat 14 zile se suspendă cursurile în clasa respectivă, se face anchetă epidemiologică. (...) Dacă apar mai multe cazuri, poate 3-5 cazuri într-o şcoală, se pot suspenda cursurile în şcoala respectivă, pe o perioadă de 14 zile.

Pentru asta, noi am prevăzut un act normativ, pe care l-am avut deja în dezbaterea guvernului, prin care am stabilit să acordăm ajutorul care a fost dat în perioada stării de urgenţă, 75% din salariu, pentru un părinte, ca să stea, pe perioada în care sunt suspendate cursurile, cu copilul acasă. Deja ne-am gândit la această variantă", a declarat Ludovic Orban.

El a spus că probabil va mai creşte numărul cazurilor de coronavirus la copii, care şi până acum, înainte de începerea şcoli, înregistrau un procent semnificativ.

„Trebuie să spunem oamenilor, ca să fie pregătiţi. Dintre românii care s-au îmbolnăvit, procentul elevilor de vârstă şcolară care s-au îmbolnăvit este de 6,3%, fără să fie şcoală. A existat o răspândire a virusului şi pe această categorie de vârstă, în populaţia şcolară. Sigur că riscurile sunt foarte mici”, a mai adăugat premierul, potrivit Agerpres.

Guvernul a aprobat și ordonanţa de urgenţă pentru alocarea din fonduri externe nerambursabile a 175 de milioane de euro pentru achiziţia de echipamente şi materiale sanitare în vederea începerii noului an şcolar.

Astfel, 100 de milioane de euro se vor folosi pentru achiziţia de tablete şi dispozitive electronice pentru învăţământ online pentru aproximativ 500.000 de elevi, iar 50 de milioane de euro vor fi fonduri pentru acoperirea cheltuielilor legate de achiziţia materialelor de protecţie sanitară şi medicală - măşti şi dezinfectanţi în şcoli.

Orban privește cu atenție și îngrijorare: 6,3% dintre cazurile de coronavirus sunt copii de vârstă școlară, fără să fie școală

Totodată, 25 de milioane de euro vor alocate pentru achiziţia de containere sanitare mobile care vor beneficia, în acelaşi timp, de o finanţare de 5.000 de euro/container pentru racordul la infrastructura de apă şi canalizare.