Evenimentul Zilei > Social > Ce se întâmplă cu Răzvan şi Dani? Anunţ de ultimă oră la Antena 1
Ce se întâmplă cu Răzvan şi Dani? Anunţ de ultimă oră la Antena 1

Ce se întâmplă cu Răzvan şi Dani? Anunţ de ultimă oră la Antena 1

Răzvan şi Dani, îndrăgiţii prezentatori ai emisiunii matinale de la Antena 1, revin la „Super Neatza” de luni, 11 ianuarie, conform unui comunicat de presă al reprezentanţilor Trustului Intact.

Astfel, după ce şi-au încărcat bateriile în vacanţa de Sărbători, Răzvan şi Dani revin în forţă. Ei vor fi prezenţi la Antena 1, în fiecare dimineaţă, de luni până vineri, de la 8:00.

„Şi ei, la fel ca telespectatorii, sunt nerăbdători să revină pe micile ecrane”, se arată în comunicat. „A fost o vacanță pe care o așteptam de multă vreme, mă gândeam la ea de prin aprilie-mai.

În vară am fost puțin mai reticent și am zis să nu ne deplasăm foarte mult”, a spus Dani Oţil.

Dani şi-a făcut vacanţa în Maldive

„Acum, în iarnă, cu teste și toate măsurile de siguranță impuse am hotărât să zburăm un pic mai mult, până în Maldive.

Am stat la soare, sub apă, am sărbătorit Revelionul pe malul oceanului, fără să stăm foarte târziu. A doua zi aveam scufundări.

Am trăit vacanța aceasta cu siguranță mai intens decât am făcut-o în ultimii 10 ani. După 2020 am învățat că fiecare zi petrecută undeva pe planetă trebuie prețuită altfel, nu cum o făceam în ultimii ani.

Nu știm ce ne rezervă 2021, tocmai de aceea am apăsat pedala de accelerație foarte tare. Dar, în ultimele zile mi s-a făcut dor de Neatza! Văzând reluările, mi s-a făcut dor de multe lucruri”, a completat coprezentatorul de la Neatza.

Dani Oţil este dependent de matinal

„Şi ce am descoperit acum, de când sunt acasă în vacanță, este că eu chiar nu am ce să fac dimineața acasă! Dacă aș fi un miliardar excentric cred că m-aș plictisi de moarte dacă nu aș avea Neatza.

Deci, viitorul miliardar excentric se întoarce la muncă de luni!”, a mai spus Dani Oțil. Alături el şi Răzvan Simion vor mai fi Florin Ristei și Ramona Olaru.

Ultimii sunt pregătiți să aducă din nou, în fiecare zi de luni până vineri, cei mai tari invitați. Vor fi din nou multe povești și cele mai fierbinți subiecte ale momentului.

Răzvan şi Dani oferă conţinut diversificat la Super Neatza

Ramona Olaru şi Florin Ristei

Pentru noul sezon „Super Neatza”, telespectatorii trebuie să ştie că vor avea parte de multe surprize. În cadrul programului vor fi cele mai noi informații despre vreme, trafic, învățământ sau pandemie.

Altfel, Simona Dragomir și cei mai cunoscuți medici români vor oferi sfaturi pentru sănătate. „Părinții vor găsi din nou un aliat în Ruxandra Luca și invitații săi, experți în parenting.

Iar dacă Bianca va analiza zilnic harta astrală, Adrian Măniuțiu va monitoriza zona financiară și fluctuațiile de pe piața locurilor de muncă în acest an.

În plus, în fiecare luni, consultantul în frumusețe Diana Baicu oferă soluții rapide și practice pentru a arăta fresh în fiecare zi. Vlăduț și Nicolai Tand vor face diminețile mai savuroase și aromate.

Luni, Răzvan și Dani îi vor avea ca invitați speciali pe Dorian Popa și Cheluțu”, se mai arată în comunicat.