De ceva vreme se zvonește că președintele Klaus Iohannis vrea să demisioneze pentru a candida la Senat pentru PNL. Marți, Administrația Prezidențială a clarificat speculațiile recente.Președinția a spus că sunt doar zvonuri și că acesta își va duce la bun sfârșit mandatul.
Administrația Prezidențială a clarificat speculațiile
Pe Internet au apărut zvonuri cu privire la o eventuală candidatură a președintelui Iohannis la alegerile parlamentare, în fruntea listei PNL pentru Senat. Iohannis trebuie să demisioneze pentru că Constituția interzice președintelui să se implice în activități politice.S-a mai auzit că apropiații lui Nicolae Ciucă ar fi de acord cu această variantă. Unii liberali s-au opus.
„Având în vedere informaţiile vehiculate în spaţiul public, Preşedintele României, Klaus Iohannis, precizează că îşi va încheia mandatul la termen şi nu intenţionează să demisioneze din funcţia de Preşedinte”, a transmis Administraţia Prezidenţială.
Cine i-ar putea lua locul lui Klaus Iohannis
În varianta demisiei, în locul lui Iohannis, va ajunge interimar la Cotroceni, potrivit Constituţiei, al doilea om în stat, şeful Senatului, Nicolae Ciucă, candidatul PNL la prezidenţiale.
Klaus Iohannis ar trebui să primească derogare
A doua variantă, care exclude demisia, presupune ca preşedintele Iohannis să primească derogare în legea privind alegerea senatorilor şi deputaţilor, aşa cum s-a făcut pentru fostul preşedinte Ion Iliescu. Să candideze pe lista unui partid şi să devina senator după ce îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Pentru asta, legislaţia ar trebui modificată rapid, cu votul unei majorităţi calificate până la mijlocul lunii octombrie, considerată limita pentru depunerea la Biroul Electoral Central a listelor de candidatură.
Mandatul președintelui Iohannis se încheie pe 20 decembrie. Dacă noul parlament va fi învestit înainte de această dată, el va trebui să opteze între funcția de senator și cea de președinte al României. Momentan, Iohannis nu a vorbit deloc despre acest subiect sau despre demisie.