Peste 60% dintre companiile românești estimează că vor atinge cifra de afaceri din 2019 abia peste doi ani, în anul 2022.
Revenirea economică în România, după pandemia de COVID-19, nu va fi unitară, ci asimetrică. Astfel, în vreme ce unele sectoare vor înregistra o creștere susținută, altele vor continua să se confrunte cu dificultăți, conform „Barometrului Moneycorp 2020: Impactul Covid în 2020 și așteptările economice pentru 2021”. Cercetarea se bazează pe răspunsurile date de reprezentanții a 1.000 de companii care își desfășoară activitatea în România.
„Odată cu apariția vaccinurilor anti COVID, economia mondială și implicit cea românească vor depăși, treptat, criza economică fără precedent declanșată de pandemie. Capacitatea țărilor de a depăși criza în 2021 va fi determinată de eficiența programelor de susținere a economiilor, în care autoritățile vor juca un rol important”, susțin experții Moneycorp, conform unui comunicat de presă.
În opinia acestora, pentru economia României perspectivele sunt în general pozitive, mai ales că țara noastră va beneficia de un pachet de finanțare, din partea Uniunii Europene, de peste 80 de miliarde de euro. Un procent de 63% dintre cele peste 1000 de companii chestionate se așteaptă ca revenirea economică să urmeze tiparul literei „K”, în vreme ce 15% estimează o evoluție sub forma „U” sau „W”, iar numai 7% mizează pe o ascensiune rapidă, sub forma literei „V”.
„Percepția mediului de afaceri arată în general un optimism moderat privind evoluția economică din 2021. Revenirea va fi asimetrică. Pe lista sectoarelor care vor înregistra un avans semnificativ se află, în principal, cele care au performat și în condițiile lockdown-ului generat de pandemie, de la comerțul online la serviciile de curierat, construcții, bricolaj și electro-retail. Alături de acestea ne așteptăm să vedem și segmentul HORECA odată cu progresul campaniei de vaccinare și ridicarea restricțiilor sanitare existente.
Pe lista sectoarelor care vor înregistra o revenire ceva mai temperată se află business-urile din sectorul industrial, agricol (grav afectat de secetă în 2020), sectorul de evenimente, turismul și transporturile, unde vor exista în continuare probleme, iar dinamica din aceste sectoare va fi influențată de evoluția comenzilor, de accesul la finanțare, de gestionarea a blocajului financiar etc.”, a declarat Cosmin Bucur, Managing Director în cadrul companiei.
Majoritatea companiile speră să-și revină peste doi ani
„Economia românească a trecut prin această criză ceva mai bine decât alte țări. După un prim trimestru cu o reziliență surprinzătoare de +0.3% față de trimestrul 4 2019, a urmat scăderea abruptă de 12.3% din trimestrul 2 față de trimestrul 1, iar în trimestrul 3 s-a inregistrat o revenire de +5.6% față de trimestrul 2. Acest trend urmează, destul de probabil, să fie confirmat și de datele din trimestrul 4. Așa se explică și faptul că, întrebați cum le-au fost influențate afacerile in perioada de pandemie, 41% dintre companii au indicat o scădere a cifrei de afaceri cu 10-25%.
Numai 16% au indicat o scădere mai mare de acest procent și, foarte interesant, puțin peste 20% au indicat o creștere a business-ului cu până în 25%. Acest lucru demonstrează că managerii români au învățat lecția crizei precedente și s-au adaptat destul de rapid la noua realitate economică, reușind, în mare parte, să preîntâmpine o scădere economică puternică”, a declarat Claudiu Ghebaru, Senior Corporate Dealer în cadrul companiei.
Estimări pe cursul valutar
Întrebate despre previzune cursului valutar la sfarsitul anului 2021, 67% dintre companii se așteaptă la un curs EUR/RON de 4.95-5.00 lei, 16% văd euro peste nivelul de 5 lei și numai 17% sub nivelul de 4,95 lei.
Referitor la dolar, 56% se așteaptă ca dolarul să fie cotat, la finele anului 2021, la un nivel de 4,20-4,30 lei, 18% îl estimează la 4,10-4,20 lei, în timp ce 13% mizează pe faptul că moneda americană va trece de 4,30 lei.
Barometrul Moneycorp
Barometrul Moneycorp a fost realizat cu sprijinul firmei de consultanță Frames în perioada 1-8 decembrie, pe un grup de peste 1000 de companii din domenii diverse, precum IT&C, Asigurări, Echipamente Industriale, FMGC sau Turism, parteneri și colaboratori ai Moneycorp România.
Profilul respondenților a fost reprezentat de middle si top management, cu studii superioare, 63% bărbați și 37% femei, cu o vârstă medie de 41 de ani.
Prezentă din 2016 în România, Moneycorp este cea mai mare instituție de plăți din Europa. Compania a câștigat, anul trecut, premiul Best Money Service Provider în cadrul ceremoniei anuale World Banking Awards din Londra.