Premierul Florin Cîțu, a declarat miercuri că, sâmbătă, Congresul PNL se va desfăşura în condiţii de legalitate şi de siguranţă maximă, iar oricine va încerca să îl amâne nu are nicio şansă.
Cîțu a fost întrebat de jurnalişti la Palatul Victoria dacă, în contextul creşterii numărului de bolnavi de COVID din ultimele zile, Congresul PNL se va desfăşura cu 5.000 de oameni într-un spaţiu relativ mic.
„Nu este spaţiu mic, sunt 15.000 metri pătraţi, vor fi 3 metri pătraţi pentru fiecare persoană. Dacă vin 5.000 de persoane, vor fi 3 metri pătraţi pentru fiecare persoană, va fi cu certificat verde şi centre de testare acolo, deci va fi în condiţii regulamentare. Înţeleg că este şi o recomandare pe care au cerut-o de la cei de la CNSU, va fi organizat în condiţii de legalitate şi de siguranţă maximă Congresul PNL. Oricine încearcă să amâne acest congres nu are nicio şansă", a răspuns Florin Cîţu, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, lista finală a vicepreşedinţilor care vor fi aleşi în forurile de conducere ale PNL, din tabăra susţinătorilor săi, a fost stabilită deja.
Se știu prim-vicepreședinții și vicepreședinții
„Am stabilit şi prim-vicepreşedinţi, şi vicepreşedinţi. Sunt stabiliţi", a afirmat Cîţu.
Acesta a adăugat că şi secretarul general este stabilit - Dan Vîlceanu, ministrul Finanţelor şi interimar la Transporturi.
Întrebat dacă sunt tensiuni înainte de congres şi dacă au mai avut loc ultime negocieri purtate prin telefon, Cîţu a spus: "Pe mine nu mă sună nimeni".
Premierul a precizat că nici el, la rândul său, nu şi-a sunat vreun coleg din partid, motivând că este "foarte ocupat".
„Chiar nu stau să sun oamenii. Vă daţi seama - după ce ai avut votul a 40 de filiale, eu cred că i-am convins pe colegii mei liberali că 'România liberală' este singura soluţie pentru a merge mai departe, iar după ce au văzut ce s-a întâmplat în Parlamentul României în ultimele două săptămâni şi au văzut ce se întâmplă în ultimele două zile, cred că i-a convins şi mai mult pe colegii mei că există doar o soluţie: 'România liberală'", a completat Cîţu.