Finalul de an se apropie cu pași repezi, iar unii dintre angajați nu au apucat să-și ia tot concediul. Și probabil nici n-o vor mai face până la revelion, pentru că sunt destule libere legale până atunci. Așa că vor rămâne cu o parte din concediu pentru anul viitor.
Ce spune Codul Muncii
Angajații care nu își vor lua toate zilele de concediu din 2024 pot folosi zilele rămase până pe 30 iunie 2026. Codul Muncii prevede că dreptul la concediul de odihnă este garantat prin lege, iar angajatorii au obligația să asigure efectuarea acestuia în termenul legal, de 18 luni începând cu anul următor.
“În cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parțial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual”, se arată în Codul muncii.
Durata minimă a concediului de odihnă prevăzută de lege este de 20 de zile lucrătoare, iar angajatorii au obligația de a plăti angajații și pe durata lui.
Ce nu intră concediul de odihnă
În Codul Muncii sunt prevăzute și alte perioade care nu pot fi incluse în concediul de odihnă, dar care sunt plătite de angajator.
Acestea sunt următoarele:
- Sărbătorile legale;
- perioadele de incapacitate temporară de muncă (aici intrând, implicit, incapacitatea de muncă ce este cauzată de probleme de sănătate);
- perioadele aferente concediului de maternitate;
- concediul paternal;
- concediul de risc maternal;
- oncediul pentru îngrijirea copilului bolnav și cel de îngrijitor;
Legea mai face referire la o situație și anume absența de la locul de muncă, pe o perioadă de cel mult 10 zile/an.
Aceasta include situații neprevăzute precum urgențele familiale cauzate de boli, accidente, ori altele.
Perioadă la care se face referire se va recupera, iar modalitatea de recuperare va fi decisă de comun acord de către angajat și angajator.