Evenimentul Zilei > Istoria secreta > Ce se întâmplă când mesajele laice răsună în timpul slujbelor religioase. Document CIA. Istoria secretă
Ce se întâmplă când mesajele laice răsună în timpul slujbelor religioase. Document CIA. Istoria secretă

Ce se întâmplă când mesajele laice răsună în timpul slujbelor religioase. Document CIA. Istoria secretă

Mi-ar plăcea să spun că am calculat apariția acestui material, că am făcut în mintea mea legături între trecut și prezent, dar adevărul e că umblam printr-o colecție de telegrame CIA descărcate de-a lungul timpului și cărora nu le-a venit încă timpul să fie folosite și textul de mai jos mi-a sărit în ochi.

Am tradus un fragment și gata articolul de la rubrică pentru azi!

Ca la finalul filmelor, îmi vine să scriu ”orice asemănare cu personaje sau evenimente reale este pur întâmplătoare”. Dar ce e întâmplarea altceva decât voința Domnului, dincolo de orice plan ar avea oamenii?

Și dacă găsiți în secvențele de acum peste o jumătate de secol învățăminte pentru prezent… e voința Domnului, nu vreun plan al cuiva.

Telegrama este din 7 august 1954 și este intitulată ”Bisericile din România”. Agentul CIA dă un raport despre situația cultelor din România care se scufunda tot mai adânc în mlaștina comunismului. El face o comparație între cum erau mănăstirile înainte de Război și cum a ajuns să fie batjocorită Credința după.

Redau azi doar un fragment din final, o descriere a unor evenimente care trebuie să fi avut loc cu doar câțiva ani înainte, în 1946, cu puțin înainte de scurtul proces al liderului țărănist Iuliu Maniu.

”Condițiile s-au schimbat complet în 1946, când comuniștii au impus preoților noi reguli de comportament. De la început, comuniștii au încercat să-i transforme pe preoți în uneltele lor politice. Au încercat să îi forțeze să îi acuze pe unii oameni de stat, precum Iuliu Maniu, George Brătianu, Ion Mihalache și pe profesorul Petrovici, în timpul slujbelor și să ceară ca ei să fie pedepsiți pentru că au condus poporul împotriva comuniștilor.

(…) într-o biserică, în noiembrie 1946 (…) o notă (…) a fost adusă de un comunist și preotul a fost forțat să întrerupă slujba și să citească nota guvernamentală în care se cerea ”moartea lui Iuliu Maniu și George Brătianu, ca trădători ai neamului”. Biserica era plină de oameni care au început să râdă, spunând că ei nu acceptă așa ceva și că nu aveau nici o treabă comuniștii în biserică”.

Când a fost redactată telegrama CIA, Maniu și Brătianu muriseră deja în infernul de la Sighet.