Conducerea închisorii de la Vaslui a fost înlocuită după o anchetă întreprinsă de Administrația Națională a Penitenciarelor.
Au căzut capete importante la nivelul conducerii de la Penitenciarul Vaslui în urma deciziilor luate după un control efectuat de reprezentanți ai Administrației Naționale a Penitenciarelor. Directorii pușcăriei au fost acuzați de sindicaliști că întrețin relații sexuale la locul de muncă, deturnează fonduri și acordă după bunul plac sporuri și pontaje fictive.
Interesant este că Vasile Doroftei nu a mai așteptat să audă rezultatele anchetei și a demisionat de bună voie din funcția de director. Fostul oficial al penitenciarului a solicitat ieșirea la pensie, conform vremeanoua.ro.
Ca un alt efect al verificărilor Administrației Naționale a Penitenciarelor, Dan Maloș, directorul adjunct, a fost schimbat din funcție, locul lăsat liber fiind ocupat de către Sorin Bărbuță. De asemenea, la Penitenciarul Vaslui, comisarul Mihaela Podoleanu a fost instalată în funcția de director adjunct responsabil cu educația și asistența psihosocială, conform sursei citate.
Directorul economic a rămas în funcție
A scăpat de schimbări directorul economic, Marius Cernat, cel care era vizat în primul rând de echipa de control. El era acuzat de sindicaliști pentru că a fost numit în funcție fără să se încadreze la condițiile legale și că a încasat bani în baza unor pontaje fictive și a unei chirii inexistente.
În 2015, la Penitenciarul Vaslui a izbucnit un mare scandal, după ce în spațiul public a apărut o poză cu comisarul Vasile Ponea, care era complet dezbrăcat în sala de forță a închisorii. El a fost cercetat disciplinar și în fața comisiei a declarat că s-a fotografiat singur, în sala de forță, folosindu-se de un trepied. Pe lângă ancheta internă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui l-a cercetat penal pe comisarul-sef pentru „folosirea abuzivă a funcției în scop sexual”, însă a fost găsit nevinovat, pentru că nu s-au găsit probe care să-l incrimineze
Dezvaluiri halucinante din Penitenciarul Vaslui! Ce i-au facut detinutii unuia dintre violatori!
Ultima ora! RASCOALA in Penitenciarul Vaslui! Ce au patit cei 7 violatori