Ce se ascunde în spatele apelurilor false la 112. Situații greu de imaginat

Ce se ascunde în spatele apelurilor false la 112. Situații greu de imaginat

Sunt peste 15 ani de când românii utilizează Serviciul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, iar în toţi aceşti ani, operatorii au primit milioane de apeluri.

Dintre acestea, foarte multe apeluri nu se încadrează în specificul 112.

Pe lângă apelurile false care pun pe jar autorităţile şi care se pedepsesc cu amenzi între 500 şi 1.000 de lei, românii au sunat la 112 pentru diferite lucruri care mai de care mai ciudate

Astfel, pe data de 7 ianuarie, în jurul orei 21.30, o femeie din Roşia Montană a reclamat că soțul, în vârstă de 41 de ani, nu dorea să pună mai multe lemne pe foc pentru încălzirea familiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Jandarmii ajunși la domiciliul familiei, au încercat să discute cu bărbatul, dar acesta, aflându-se într-o vădită stare de ebrietate a devenit recalcitrant, amenințând și aducând injurii forțelor de ordine.

La solicitarea jandarmilor de a se legitima, bărbatul a devenit mai agresiv, continuând să-și manifeste nemulțumirea.

Persoana a fost sancționată în baza Legii nr. 61 din 1991, cu amenzi în valoare totală de 1.500 de lei, pentru acte obsecene și refuzul de a se legitima”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei.

De asemenea, un bărbat din comuna ieșeană Belcești a sunat la 112 și a anunțat că și-a omorât mama.

Alertaţi, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, dar nu au găsit niciun cadavru.

După cercetările de rigoare, poliţiştii au aflat cu stupoare că mama bărbatului era decedată de 7 ani.

„La data de 6 ianuarie, în jurul orei 16, am fost sesizați prin apel unic de urgență 112, de către un bărbat de 54 de ani, cu privire la faptul că a ucis-o pe mama sa. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că cele sesizate nu se confirmă. Bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă, conform O.G. nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea sistemului național unic pentru apeluri de urgență”, a declarat, miercuri, Ioana Bâlea, purtător de cuvânt al IPJ Iași.

Bărbatul este cunoscut cu afecțiuni psihice și a fost dus la Institutul de Psihiatrie Socola, potrivit alba24.ro