Mai multe stele decât ar fi cazul, prostituate în holul unui hotel de 5 stele, aroganţa angajaţilor sau faptul că micul dejun a fost unul sărac, sunt principalele minusuri identificate de turiştii străini la hotelurile din Cluj-Napoca, potrivit postărilor pe care le-au lăsat pe site-ul tripadvisor.com, după sejurul din România.
Stele mai multe decât ar fi cazul
Condiţiile nu se ridică la înălţimea clasificării din care fac parte în cazul multora dintre unităţile turistice.
„ Acesta a fost un hotel de cinci stele foarte ok când s-a construit, sunt convins. Dar astăzi, în 2016, personal aştept altceva de la un hotel de cinci stele. Chiar dacă interiorul este vechi se poate vedea fosta lui glorie… este mai mult ok petru un hotel de trei stele”, descrie un turist suedez Opera Plaza.
Acelaşi turist, trece în fruntea minusurilor faptul că erau prostituate în holul hotelului. “Un aspect care mă deranjează în mod special este prostituţia, iar aceasta a apărut în holul hotelului în timpul vizitei mele. Sper să se schimbe cât mai repede – e totuşi 2016!” , conchide suedezul. Melody – în afară de poziţie, nu multe de bine
Vizitatorii apreciază că angajaţii hotelului sunt buni vorbitori de limba engleză, însă acesta e un plus între multe nemulţumiri enumerate de clienţii unităţii de cazare. Nici dormitoarele, dar nici serviciile nu au fost însă fără cusur.
„Am stat la acest hotel o singură noapte, dar a fost o experinţă incredibil de dezamăgitoare. Chiar când am intrat în cameră am vrut să plec imediat şi dacă nu era ora două noaptea, într-un oraş complet ocupat din cauza unui festival de film, aş fi plecat fără îndoială să caut un alt hotel. Am făcut rezervarea şi am primit confirmarea pentru o cameră dublă, dar am fost taxată pentru un apartament… pentru că acelea duble s-au ocupat deja… serios???” Nu voi mai sta niciodată aici, spune Laura V. din Los Angeles.
Nici românii nu au cuvinte de laudă. “Modest, prea mult spus”, acesta este titlul postării unui locuitor din Bucureşti. Singurul lucru bun care poate fi spus despre acest hotel este poziţia centrală. Cameră: renovată odată, dar mobila este zdrenţăroasă şi are un aer comunist. Poţi să găseşti un inventar cu fiecare lucru din cameră lipit de uşa de la garderobă. Hotelurile decente îşi ţin inventarele pentru ele nu le postează în nasul clienţilor, ca şi cum ar zice «trebuie să ne asigurăm că nu furaţi nimic». … A fost foarte frig în cameră în timpul şederii noastre. Două calorifere în cameră, mult prea mici pentru dimensiunea camerei, care au fot oprite în timpul zilei (erau 5 grade afară)”, sunt doar câteva dintre remarcile bucureştencei.
Şi la „case mari” e de comentat
Grand Hotel Italia se bucură de unul dintre cele mai multe comentarii pozitive obţinute de o unitate de cazare clujeană. Sunt însă şi turişti care au fost călcaţi pe coadă de personalul sau condiţiile oferite de hotel.
„ O primire foarte rece la recepţie. Apoi, odată ajuns în cameră, care a fost destul de mare, arăta ok, dar am observat repede că patul nu era într-adevăr qeen size, ci erau două paturi lipite, care se despărţeau dacă te aşezai la mijloc. De asemenea, podeau din baie se inunda când făceai duş, din cauza unei spărturi în sticlă… Restaurantul este foarte bun pentru micul dejun, cu multe variante având gust bun, dar nu îl recomand pentru cină. Se aşteaptă prea mult, pregătirea cărnii de vită nu s-a ridicat a nivelul aşteptărilor noastre, având în vedere preţul. Nu are rost să îi faci observaţie chelnerului, nu+I pasă şi îţi recomandă să vorbeşti direct cu bucătarul ”, povesteşte Arnaud P. din Franţa, potrivit monitorulcluj.ro