Europarlamentarul PNȚCD Cristian Terheș susține că, în urma discuțiilor purtate de către instituțiile europene, pe 21 mai, în ceea ce privește noul regulament al implementării certificatului UE Covid-19 încalcă promisiunile demnitarilor europeni. Testele PCR nu sunt gratuite, testele de anticorpi nu se mai iau în considerare, statele europene pot impune, în continuare, carantinarea cetățenilor, arată demnitarul român.
În urma discuțiilor dintre Consiliul European, Parlament și Comisia Europeană, pe data de 21 mai, autoritățile au decis finalizarea regulamentului pentru implementarea certificatului digital UE Covid-19, care purta inițial denumirea de certificat verde digital. Acest aspect este important de menționat, deoarece, prin adoptarea noii denumiri, el nu mai poate fi folosit și în cazul deplasărilor la nivel european, pe fondul unor alte condiții de sănătate.
"În afară de vaccinare, NIMIC din ceea ce v-au promis liderii europeni și europarlamentarii care au susținut implementarea certificatului verde digital pentru facilitarea - în fapt, condiționarea - liberei circulații nu s-au împlinit la final", a transmis europarlamentarul român Cristian Terheș.
"Dacă în urma votului din Parlamentul European s-au introdus unele prevederi în propunerea de la Comisie care mai asigurau o anumita protecție a oamenilor, în urma negocierii din trialog s-a ajuns la un compromis, așa cum a cerut și Dacian Cioloș, care a eliminat și puținele protecții introduse de Parlamentul European. Forma reglementarii europene ieșită din trialog, cu care e de acord și România, reprezentată de Președinte și actualul guvern PNL-USR, este mai gravă decât și-ar fi închipuit cineva înainte", s-a exprimat demnitarul.
"Gratuitatea certificatului e o manipulare"
Introducerea noului certificat UE Covid-19 a avut loc pe fondul necesității de a uniformiza condițiile de călătorie, astfel încât la deplasarea dintr-un stat european în altul, cetățenii să nu fie obligați să stea în carantină sau să se testeze. Autoritățile europene au transmis că certificatele UE Covid-19 vor fi gratuite, la fel ca și testele PCR, iar cetățenii europeni nu vor fi obligați să se imunizeze față de noul coronavirus, dacă nu-și doresc acest lucru. Aceste lucruri se dovedesc a fi doar promisiuni electorale, susține europarlamentarul Cristian Terheș.
"S-a spus inițial că certificatul va fi gratuit. A rămas că va fi gratuit, însă dacă-l pierzi de mai multe ori poți să plătești o sumă, o taxă, pentru a ți se mai elibera altul. Gratuitatea certificatului, însă, e o manipulare, pentru că atât vaccinurile cat si testele costa. Vaccinul acum e plătit de state, tot din banii oamenilor, evident, iar testele vor fi plătite de oameni. Or, fără vaccin sau test nu poți obține certificatul, care e "gratuit".
Statele europene pot impune carantina
(În al doilea rând), certificatul nu te protejează de a fi subiect pentru alte măsuri restrictive la destinație. S-a spus inițial că cei care au acest certificat nu vor mai fi ținuți în carantină la sosirea într-o țară și nu vor mai trebui să își facă test la sosire.
Deși textul Parlamentului European prevedea explicit că cine are certificatul nu mai poate fi pus în carantină sau izolare, textul a fost eliminat la final, statelor permițându-li-se să introducă și masuri restrictive, inclusiv posesorilor de certificat. Ca atare, nu există garanție că, la sosirea la destinație, cine are certificatul nu va fi pus în carantina, izolare sau nu i se va cere test rapid. Acesta este și motivul pentru care pe certificat va fi scris: "Înainte de călătorie, vă rugăm să verificați măsurile de sănătate publică aplicabile și restricțiile aferente aplicate la punctul de destinație". Prin această frază, autoritățile europene care au impus acest certificat s-au scos. Adică, cu gura ele au zis, inițial, că vă protejează de la a mai fi puși în carantină, dar la final lucrurile s-au schimbat, prin urmare e răspunderea voastră să verificați măsurile și condițiile impuse/cerute la destinație.
Certificatul nu e precondiție pentru exercitarea dreptului la libertate de mișcare. (Autoritățile susțin) că posesia certificatului nu e o precondiție pentru libertatea de mișcare, iar eliberarea de certificate nu trebuie sa conducă la discriminări. Păi dacă deținerea unui astfel de certificat nu-ți asigură garanția că vei scăpa de carantină, că nu e precondiție si nu e discriminatoriu, atunci ce nevoie mai e de el?", a scris Cristian Terheș.
Liderii UE pot solicita vaccinarea populației cu mai multe doze de vaccin
Potrivit informațiilor publicate de europarlamentarul PNȚCD Cristian Terheș, autoritățile europene au stabilit eliberarea automată sau la cerere a certificatului UE Covid-19. Cetățeanul va putea intra în posesia unui astfel de document, în urma imunizării sale față de noul coronavirus.
"Certificatul de vaccinare se va elibera după fiecare vaccinare și va "indica cu claritate" dacă schema de vaccinare a fost finalizată sau nu. Condițiile pentru eliberarea acestui certificat, precum și câmpurile de stocare a informației (fields) pot fi modificare prin acte delegate de către Comisia Europeana, în caz că apar noi dovezi științifice.
Prin urmare, Comisia Europeana, pretextând o "noua dovada științifică", va putea modifica direct, fără Parlament, condițiile eliberării certificatului de vaccinare sau informațiile ce le conțăine. De exemplu, Comisia Europeana va putea spune că, în lumina noilor dovezi științifice, oamenii au nevoie de 3 sau 4 doze de vaccin", a susținut europarlamentarul.
Testele de anticorpi nu se mai iau în considerare
El a mai arătat că noul regulament aprobat la nivelul instituțiilor europene oferă Comisiei Europene ocazia de a modifica criteriile de eliberare și utilizare a certificatului de testare și a informațiilor pe care certificatul în cauză le prevede. Cristian Terheș susține că singurul test care demonstrează prezența anticorpilor în organism nu contează, de fapt.
"Certificatul de vindecare "se eliberează cel mai devreme la 11 zile de la data la care o persoana a fost supusa pentru prima data unui test NAAT pentru identificarea infecției cu Sars-Cov-2 si a produs un rezultat pozitiv". Comisia Europeana e împuternicită ca, prin acte delegate, să modifice numărul de zile in care se poate elibera acest certificat. De asemenea, Comisia poate modifica prin acte delegate câmpurile cuprinse in acest certificat. S-a eliminat din textul final prevederea votata de Parlamentul European ca acest certificat de vindecare sa fie eliberat si prin dovedirea anticorpilor printr-un test serologic. S-a prevăzut însă ca, prin act delegat, Comisia Europeana l-ar putea introduce ulterior. Prin urmare, singurul test care atesta ca ai cu adevărat anticorpi, deci imunitate sa lupți cu aceasta infecție, nu contează pentru eliberarea acestui certificat", afirmă Cristian Terheș.
Certificatul de vindecare are o validitate de 180 de zile de la data primei testări pozitive.
Ce limitări a mai impus UE
"In urma negocierilor s-a eliminat complet din textul final amendatul Parlamentului European care OBLIGA statele UE ca cei care au acest certificat sa nu mai fie pusi in carantina, auto-izolare sau obligati sa se testeze.
Textul agreat acum suna astfel: "Fără a aduce atingere competenței statelor membre de a impune restricții pe motive de sănătate publică, în cazul în care statele membre acceptă certificate de vaccinare, testare sau recuperare, acestea se vor abține de la a impune restricții suplimentare de călătorie, cum ar fi teste suplimentare legate de călătorie pentru SARS-CoV-2 autoizolarea / carantina legată de infecție sau călătorie, CU EXCEPTIA cazului în care sunt necesare și proporționale pentru a proteja sănătatea publică ca răspuns la pandemia COVID-19 […]".
Așadar, au promis inițial că deținătorii acestui certificat nu vor mai fi carantinați sau izolați, dar la final vor putea fi", a spus Terheș.
Când va intra în vigoare noul regulament
Noul regulament discutat pe 21 mai de către Comisia, Parlamentul și Consiliul European va intra în vigoare în ziua publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Aplicarea sa va avea loc începând cu data de 1 iulie 2021, timp de 12 luni.
"Tot ceea ce birocrații europeni si europarlamentarii au promis ca veți obține prin impunerea acestui certificat s-a dovedit a nu fi adevărat la final:
- testele nu sunt gratuite (e adevarat, Comisia European va da 100 de milioane de euro statelor sa cumpere teste, insa acestea nu vor fi suficiente pentru ca toti cei interesati sa se testeze gratuit);
- testul de anticorpi nu se mai ia in considerare (or acesta e singurul test care certifica faptul ca ai anticorpi);
- statele te pot baga in izolare sau carantina, ori sa iti impuna sa te testezi din nou, chiar daca ai certificat;
- Comisiei Europene i s-au dat puteri ca, prin acte delegate, sa modifice foarte multe criterii in Regulament. Ceea ce putea parea prea extrem pentru a fi sustinut de Parlament sau Consiliu, poate fi implementat direct de Comisia Europeana prin act delegat.
Ce s-a intamplat acum e o noua dovada a adevarului cuvintelor: "cine renunta la drepturi si libertati pentru securitate/siguranta va ajunge sa le piarda pe ambele".
Evident, voi vota IMPOTRIVA acestei monstruozitati care incalca drepturi si libertati fundamentale intr-un mod fara precedent de la al doilea razboi mondial pana in prezent.
Modul abuziv in care se incearca controlarea oamenilor prin acest certificat demonstreaza de ce fiecare generatie trebuie sa lupte pentru libertatea ei si, implicit, a celor care vin dupa ea. Daca altii au luptat inaintea noastra ca noi sa fim liberi, avem si noi obligatia de a duce aceasta lupta pentru generatiile ce vin dupa noi.
Va dau aceste date pentru ca sa stiti adevarul, iar adevarul sa va faca liberi", a scris europarlamentarul pe Facebook.