Specialistul american în resurse umane, Stephen Moroz, lucrează de opt ani în România. După o experienţă de un an ca Director al Camerei Americane de Comerţ în Turcia a decis să se mute în România, unde ocupă o funcţie de conducere în cadrul unei companii de profil.
Mirela Ciucur: Care este specificul pieţei de resurse umane din României, în contextul recesiei pieţelor financiare la nivel global? Vor investi companiile în experţi sau în lucrători cu salarii mai mici? Stephen Moroz: Răspunsul depinde de la companie la companie, de la industrie la industrie, dar cel mai direct este că actuala criză are şi efecte pozitive.
Întrucât România a beneficiat de o creştere economică şi de investiţii în ultimii zece ani, am avut parte de un adevărat "război pentru talente". Cererea pentru angajaţi cu potenţial ridicat a crescut, iar oferta a stagnat sau chiar a scăzut. Angajaţii au devenit privilegiaţi, salariile au crescut excesiv şi companiile au început să aibă dificultăţi în a-şi păstra cei mai buni angajaţi.
"Criza" serveşte ca o forţă contrară acestui trend şi, de fapt, a susţinut piaţa de muncă locală în mai multe moduri. Salariile o să fie ajustate la nivelele fireşti de piaţă, cerinţele anagajaţilor o să devină mai rezonabile şi, cel mai important, politicile de HR în companii vor deveni mai sofisticate şi efective.
Companiile investesc în resurse umane în condiţiile unei crize economice? Companiile "deştepte" da. Companiile cu vederi mai înguste o văd ca pe un element de buget necesar de a fi redus primul. În ultimii ani, România a început să înregistreze un interes crescut în atragerea talentelor sale din afara ţării. Pe de altă parte, un număr tot mai mare de români expatriaţi au început să considere opţiunea relocării şi sunt activi pe piaţa "de acasă".
În ce măsură vor angaja companiile români care vor să se repatrieze? Credinţa mea este că firmele deştepte vor angaja repatriaţi dacă nu au fost plecaţi din ţară pentru prea mult timp. Acesta este un lucru extrem de bun pemtri cei care intenţionează să revină acasă într-un timp relativ scurt. Însă, dacă un emigrant trăieşte în străinătate pentru prea mult timp, o să i se pară tot mai dificil să se reajusteze.
A alege să mergi în străinătate pentru o diplomă sau stagiu universitar este o excelentă valoare adăugată la CV, dar dacă stai departe pentru zece ani, este mai bine pentru tine să alegi să rămâi acolo. Deoarece procesul de reajustare va lua o lungă perioadă de timp, multora le va fi dificil să se adapteze la cultură companiei (sau celei naţionale).
"Dacă stai prea mult în străinătate, mai bine rămâi acolo", Stephen Moroz, specialist HR Care ar fi industriile specifice ce caută talente din afara ţării? Exista un eventual "pachet de beneficii" pe lângă posibilul salariu mai atractiv, legat de servicii de relocare şi asistenţă în proces? Companiile caută talente cu potenţial şi performanţă mare în aproape toate industriile, toate ariile funcţionale şi toate nivelele. Dar foarte rar oferă acest "pachet de beneficii" de care vorbeşti. De ce o companie ar plăti să relocheze un candidat din Canada când are candidaţi similari chiar aici, ce nu necesită asemenea cheltuieli?
Aceasta nu este România anilor 1989 sau 1995. Este 2009, când există un mare segment de oameni talentaţi şi calificaţi, chiar aici în România. Dar dacă ai ceva special de oferit, fie că este pasiune, cunoştinţe, experienţă sau altceva, atunci "străluceşti" mai puternic decât ceilalţi şi compania este dispusă să plătească un premiu pentru aceasta.
În aceste moment eşti Country Manager la Hudson Romania. Când ai ajuns în România şi care au fost motivele pentru care ai decis să optezi pentru poziţia ta curentă? Un prieten american, care lucra pentru Hudson în Budapesta, m-a informat despre oportunitatea biroului Hudson din Bucureşti. După ce am investigat puţin am decis că era o oportunitate bună pentru mine. După un lung proces de evaluare, m-au selectat şi am început în septembrie 2001.
Care a fost prima ta impresie despre România? Prima oară am ajuns în 1996 şi am fost doar în Bucureşti. Prima impresie a fost, sincer, negativă. Am petrecut pentru început trei luni în primavara anului 1996 şi, la momentul respectiv, primele mele impresii au fost că era mult mai puţin dezvoltat decât Polonia, unde petrecusem aproape un an înainte de a veni in România.
Oraşul era destul de neîngrijit şi murdar, oamenii arătau trişti şi erau puţine activităţi sociale pe care le-am putut remarca. Mediul de business era, de asemenea, destul de slab. Eram o companie de recrutare nouă şi erau foarte puţini candidaţi cu aptitudini de business. Mi se părea, la vremea respectivă, că toată lumea era un fel de inginer.
Însă, când am revenit, în 2001, nu mi-a venit să cred cât se schimbase Bucureştiul. Dezvoltările şi îmbunătăţirile au fost fascinante. Pot să spun deschis că, deşi am urât Bucureştiul în 1996, acum îmi place la nebunie. Am avut şansa să vad locuri fantastice, precum Braşov, Sinaia, Bran şi Timisoara, cu adevărat printre cele mai frumoase locuri din toată Europa.
Care este sfatul tău pentru tinerii profesionişti români care trăiesc în afara ţării, din perspectiva unui expert în domeniu şi a unui expatriat la rândul său? Aşa cum am spus mai devreme, dacă stai prea mult în străinătate, mai bine rămâi acolo. Prea multă expunere internaţionala s-ar putea să te afecteze mai mult decât să te ajute!
Care sunt obiectivele tale astăzi, după mai bine de şapte ani în aceasta industrie, într-o perioadă în care economia României a fost atât de prolifică? Să nu falimentez. Glumesc (aproape glumesc!). Obiectivele mele sunt cuprinse în viziunea noastră, cunoscută tuturor membrilor echipei: • Să fim recunoscuţi cât mai mult în România ca cea mai eficientă, inovatoare şi de încredere companie de consultanţă în HR. • Să reuşim să obţinem în 2009 o creştere de 25% faţă de anul trecut, iar în 2010 să obţinem o creştere de 25% faţa de 2009.
--------------------------------------------- Interviu acordat, în exclusivitate, pentru Strada32.com şi evz.ro.
Strada32.com este reţeaua globală a românilor din Diaspora. Comunitatea aduce elementele de referinţă în susţinerea românilor expatriaţi pentru a crea contextul în care ei se conectează, au posibilitatea de a schimba experienţe personale şi profesionale şi de a construi un sistem de suport în experienţa globală de emigrant.