Ce să nu faci în avion? Legea s-a modificat și poți ajunge la închisoare imediat!

Ce să nu faci în avion? Legea s-a modificat și poți ajunge la închisoare imediat!

Pasagerii care perturbă zborurile ar putea ajunge la închisoare, în străinătate, conform noilor reguli ce vor intra în vigoare de anul viitor.

Legea va acoperi incidente de infiltrare, agresiune fizică, hărțuire, fumat sau nerespectarea instrucțiunilor echipajului.

Noile reguli sunt cunoscute sub numele de Protocolul Montreal 2014 sau MP14 și vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2020. Este vorba de un tratat global – recunoscut de 22 de națiuni din întreaga lume – care permite țărilor membre să pedepsească pasagerii agitați.

„In acest moment, pasagerii care au avut un comportament neadecvat la bordul zborurilor internationale, pot fi urmariti doar de tara in care este inregistrata aeronava. De exemplu, daca un pasager aflat sub influenta alcoolului provoaca haos pe un avion inregistrat in Marea Britanie, dar calatoreste in strainatate, Regatul Unit are dreptul legal de a judeca acea persoana.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cu toate acestea, daca nu vor fi arestati pana in momentul aterizarii intr-o tara straina, problemele cu privire la cine are dreptul de a-l judeca pe pasagerul nelinistit nu vor inceta sa apara”, scrie BZC.

Potrivit Asociației Transportului Aerian International (IATA), „aproximativ 60% din infractiuni raman nepedepsite din cauza problemelor de jurisdictie”.

Dar, odată ce MP14 va intra în joc, pasagerii agitați pot fi urmăriți penal în țara în care avionul aterizează și ar putea ajunge la închisoare în aceeași țară.