Aflat în mijlocul verii, cu o abundență de fructe și legume, Postul Adormirii Maicii Domnului este mult mai ușor de ținut de către credincioși. Cu precădere, ei își îndreaptă gândurile spre Sfânta Fecioară, cea la care dacă te rogi fierbinte, îți îndeplinește orice dorință.

 

Biserica recomandă ca, în această perioadă de post, să fie citită zilnic rugăciunea „Paraclisul Maicii Domnului”, iar preoţii îi îndeamnă pe credincioşi să se roage şi să facă mai multe fapte bune. Se vorbeşte în popor despre postul Sfintei Maria Mare că ar fi un post relativ ușor deoarece durează doar două săptămâni. Pot să îl țină chiar și copiii, dar mai ales femeile însărcinate, pentru a naște ușor, fiindcă Fecioara Maria este ocrotitoarea lor. Cu toate acestea, Biserica ne cere ca pe durata acestui post să ne abținem de la mâncare până la ora 15.00 în zilele de luni, miercuri și vineri. Totodată, marți și joi se mănâncă fără ulei.

 

După spusele RomâniaTV, cele mai importante zile de post sunt lunea, miercurea si vinerea. Traditia spune ca lunea se ține post pentru căsătorie și spor in casa, iar miercurea este ziua dedicată Maicii Domnului. Vinerea este ziua îngropării Lui Iisus, asa ca este cea mai importanta. Miercurea și vinerea, creștinii participă la Sfântul Maslu.

 

Postul Adormirii Maicii Domnului mai este cunoscut în popor și ca Postul Sfintei Marii sau Sântămariei. Acest post îi pregătește pe creștini pentru cele două mari praznice din august: Schimbarea la Față și Adormirea Maicii Domnului.

 

Marțea si joia se consuma legume fierte, fară untdelemn, iar sâmbăta și duminica se dezleagă la untdelemn si vin. La 6 august (sărbătoarea Schimbării la Față), se face dezlegare la untdelemn, peşte şi vin.

 

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului are multiple semnificații teologice și spirituale pentru credincioși. Totodată, însăși icoana Adormirii Maicii Domnului arată această taină a primirii mamei în brațele lui Hristos, Fiul ei. În iconografie, lângă sicriul binecuvântat cu trupul Fecioarei, se afla Hristos în picioare, purtând sufletul Maicii sale, ca pe un bebeluș. Acesta este gestul suprem de reciprocitate a iubirii. Cea care L-a ținut în brațe pe Dumnezeu, acum odihnește în brațele Fiului și Stăpânului ei.

 

Poporul român credincios are o serie de tradiții și superstiții pentru perioada menționată.

 

În dimineața zilei de Sfânta Maria, femeile mergeau la biserică și împărțeau struguri, prune, faguri de miere și mergeau la cimitir, pentru a tămâia mormintele.

 

Tot acum, bărbații schimbă pălăria cu căciula. Potrivit tradiției, cei care mai erau văzuți cu pălărie după data de 15 august erau ironizați.

 

Totodată, este interzis scăldatul în apa râurilor spurcată de cerb și dormitul pe prispă.

 

În Postul Sfintei Marii nu se fac nunți, sezonul se deschide după data de 15 august și ține până la intrarea în postul Crăciunului.

 

În această zi, femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului, pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii și să le ajute să nască bebeluși sănătoși.

 

Potrivit tradiției, în ziua de Sfânta Marie, ciobanii își coboară turmele de oi de pe munte și asta arată că anotimpul călduros este pe sfârșite.

 

Sărbătoarea de Sfânta Marie se ține mai ales pentru sănătate, pentru căsătorie, pentru naștere ușoară și pentru vindecări. Credincioșii merg la biserică și se roagă la Fecioara Maria: fetele care vor să se mărite se roagă să-și găsească un soț bun, femeile se roagă pentru binele gospodăriei, iar bărbații pentru recolte bogate.

 

În anumite zone ale țării, fetele așteaptă această sărbătoare, pentru a-și pune busuioc sub pernă. Tradiția spune că în această noapte, ele își vor visa ursitul.

 

Cei care-si sărbătoresc ziua numelui, sunt pomeniți în slujbele religioase de la biserică. De asemenea, mormintele celor adormiți sunt tămâiate.

 

Un alt obicei păstrat cu sfințenie este culesul florilor și punerea lor la icoane. Se spune că ele au puteri sfinte și tămăduitoare și alină durerile în caz de nevoie. Floarea numită în popor „mâna Maicii Domnului” se culege în această zi și se pune în apa în care te speli. Se spune că are rolul de a te păstra frumos, sănătos și te ferește de boli.

 

O superstiție legată de această sărbătoare spune că nu e bine ca fetele sa-și taie părul și să-l arunce la gunoi.

 

Oricât de multe superstiții ar fi, preoții recomandă rugăciunea adâncă și smerită, pentru a-ți îndeplini și cele mai tainice dorințe.

 

Post luminat să aveți!

Te-ar putea interesa și: