Ce rugăciune trebuie să rostească credincioșii în ajun de Moș Nicolae. Vor avea parte de sănătate și belșug anul viitor

Ce rugăciune trebuie să rostească credincioșii în ajun de Moș Nicolae. Vor avea parte de sănătate și belșug anul viitor Sfantul Nicolae / Sursa: Arhiva EVZ

Sfântul Nicolae a fost recunoscut pentru bunătatea sa. Este considerat ocrotitorul copiilor. Credincioșii care vor să aibă un an mai bun în 2023 trebuie să rostească, în această seară, o rugăciune închinată sfântului.

Sfântul Nicolae este săbătorit în fiecare an în data de 6 decembrie. Numele său înseamnă, potrivit scrierilor bisericești „protector și apărător al poporului”. Este unul dintre cei mai mari sfinți din calendarul ortodox.

Ocrotitor al copiilor

Este considerat a fi ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar şi al marinarilor, al fetelor nemăritate şi al celor acuzaţi pe nedrept. Pentru că a fost atât de bun cu copiii, tradiția spune că, de ziua lui, cei mici trebuie să primească cadouri, în special dulciuri și fructe. Cu toții își pregătesc ghetuțele în această seară în așteptarea lui Moș Nicolae.

Rugăciune puternică

Tot potrivit tradiției, în seara de 5 decembrie, creștinii care vor să le meargă bine tot anul viitor și să aibă parte de sănătate și belșug trebuie să rostească o rugăciune închinată Sfântului Nicolae.

Ne puteți urmări și pe Google News

„O, preabunule părinte Nicolae, păstorul și învățătorul celor ce aleargă cu credință către a ta folosire și cu fierbinte rugăciune te cheamă pe tine, sârguiește degrabă a le ajuta. Izbăvește turma lui Hristos de lupii ce o răpesc pe ea și toate părțile creștinești le ocrotește și le păzește, prin sfintele tale rugăciuni, de gâlcevile lumești, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie și de războiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de sabie, de boală și de moarte grabnică.

Și precum ai miluit pe cei trei bărbați care ședeau în temniță și i-ai izbăvit pe ei de mânia împăratului și de tăierea sabiei, așa ne miluiește și pe noi cei ce cu mintea, cu cuvântul și cu lucrul suntem întru întunericul păcatelor și ne izbăvește de mânia lui Dumnezeu și de chinul cel veșnic ca prin mijlocirea ta, cu ajutorul, cu mila și cu harul lui Hristos, Dumnezeu să ne dea viață liniștită și fără de păcat, ca să viețuim în veacul acesta, și de partea stării de-a stânga să ne izbăvească și în partea de-a dreapta, împreună cu toți sfinții, să ne învrednicim. Amin“, potrivit romaniatv.net.