Fabrizio Barbaso, directorul general adjunct al DG TREN, directoratul care stabileşte politicile pe energie ale Comisiei Europene (CE), vorbeşte pentru EVZ despre problemele Nabucco: finanţarea şi alimentarea cu gaz a conductei menite să limiteze dependenţa UE faţă de Rusia.
Iranul nu este, deocamdată, un partener de încredere din cauza tensiunilor privind programul nuclear, potrivit oficialului CE. Prin urmare, Nabucco caută resurse în aceeaşi regiune caspică vizată de conducta rusă South Stream şi de alte două proiecte.
EVZ: Care este principala problemă a Proiectului Nabucco, acum? Fabrizio Barbaso: Cred că am ajuns la un nivel înalt de susţinere politică din partea statelor implicate, ceea ce înseamnă că există dorinţa de merge mai departe, lucru susţinut şi de Comisia UE. Există două probleme importante. Una este finanţarea - care nu este încă asigurată pe deplin. Cealaltă este problema accesului la gaz. Nu este o problemă uşoară, deoarece există puţini furnizori de gaz care ar putea alimenta Nabucco, în special Azerbaidjan şi Turkmenistan. Resursele Azerbaidjanului nu sunt probabil suficiente pentru a putea asigura capacitatea Nabucco, cel puţin pentru următorii ani, ceea ce înseamnă că trebuie găsită o modalitate de a accesa rezerve din Turkmenistan. De asemenea, trebuie să ne asigurăm de cooperarea deplină a Turciei, o ţară-cheie pentru tranzitul gazului.
În ce constă problema cu Turcia? Cred că Turcia este convinsă că acesta este un proiect strategic, crucial pentru securitatea rezervelor, atât pentru Europa, cât şi pentru Turcia. Problema este că Turcia a propus reţinerea, pentru rezervele proprii, a 15% din cantitatea de gaz care tranzitează ţara. Această reţinere a 15% din cantitatea de gaz nu este compatibilă cu legislaţia UE, nici cu cea a Cartei Energiei, şi de aceea încercă m să găsim o soluţie alternativă care să convingă Turcia să renunţe la solicitare, dar, în acelaşi timp, să vină în întâmpinarea aşteptărilor lor privind asigurarea rezervelor. Va exista o misiune a UE în Turcia în următoarele zile pentru a rezolva această situaţie.
Sunt Iranul şi Egiptul posibili furnizori ai Nabucco? Egiptul ar putea furniza o anumită cantitate de gaz, care ar trece din Egipt prin Iordania, Siria şi Turcia, iar de acolo în Nabucco, dar cantitatea disponibilă este mică - în jur de 5 miliarde de metri cubi, iar capacitatea Nabucco este de 31 de miliarde de metri cubi. Iranul este un caz separat. Cu siguranţă pot furniza o cantitate importantă de gaz, au rezerve uriaşe. Dar există această situaţie politică ce, în prezent, împiedică un acord cu Iranul. Situaţia nu este încă matură pentru un acord de această importanţă cu Iranul. În momentul în care tensiunile legate de programul nuclear vor fi depăşite, iar gazul lor va deveni un partener de încredere, acest lucru va pava drumul pentru Nabucco şi pentru alte conducte.
Există destul gaz în zona caspică pentru a alimenta Nabucco şi South Stream? Asta este o întrebare. Rusia cumpără gaz de la alte ţări producătoare, Turkmenistan, Kazahstan, Uzbekistan, pe care îl exportă. Deci Rusia va avea destul gaz pentru a alimenta South Stream. Situaţia este diferită în cazul Nabucco, unde există probleme cu alimentarea cu gaz, în special pentru că există alte proiecte plănuite, TGI (Turcia-Grecia-Italia) şi TAP (Conducta Trans Adriatică), care vor căuta gaz în aceeaşi zonă caspică.
Care ar fi poziţia Comisiei UE în privinţa unei participări a României la South Stream? Noi nu facem recomandări pentru ţările care vor să participe la proiect. Ştim că au existat contacte recente între Gazprom şi interlocutori din România, că există un itinerar alternativ la Bulgaria, prin România. Este ceva ce trebuie analizat din toate punctele de vedere de Gazprom, ENI şi ceilalţi participanţi. Deocamdată nu avem ce să recomandăm României, pentru că acesta este un proiect economic, care va fi finanţat de participanţi, aşa că ei pot lua propriile decizii.
Care ar fi efectul unui cartel al gazelor, precum cel plănuit de Iran şI Rusia, asupra securităţii energetice europene? Depinde foarte mult de tipul organizaţiei pe care o vor alcătui. În prezent există deja o organizaţie, în cadrul căreia se întâlnesc în mod regulat, dar aceasta nu a fost eficientă. Presa vorbeşte despre o organizaţie de tip OPEC, la care vor participa în principal Iranul, Rusia şi Algeria. Depinde de modelul cooperării, pentru că trebuie să ajungă de acord asupra pieţelor, asupra cantităţii livrate şi asupra preţurilor, iar acest lucru nu va fi uşor. Strategia noastră este de a deschide noi căI de alimentare, de a găsi noi ţări de tranzit şI de a găsi surse alternative de energie. O alternativă pe care încercăm să o dezvoltăm, într-un document strategic (al Comisiei Euroepene, n.r.) care va fi lansat în curând, pe 12 noiembrie, este Gazul Natural Lichefiat (GNL), care poate fi adus cu vaporul în Europa, din oricare ţară. Spre exemplu Qatar, Nigeria, Venezuela, deschizând alternative eficiente. În Europa, 9% din totalul consumului de gaz este asigurat de GNL, dar această cotă ar putea creşte în următorii ani până la 16%. Există unele ţări, precum Spania, care are 7 regazificatoare funcţionale, care au investit foarte mult în acest mod de alimentare. Desigur, gazul care vine pe vapor este mai scump decât cel care vine pe conductă, dar avantajul Europei este că extindem competiţia către alţi jucători importanţi.
România analizează construirea unui terminal de Gaz Natural Lichefiat la Constanţa, iar studiul de fezabilitate pentru acest proiect este finanţat de SUA, prin Agenţia Americană pentru Comerţ şi Dezvoltare. Ce poate face Comisia Europeană pentru a sprijini acest proiect? Deocamdată am considerat că terminalele de GNL sunt investiţii importante, în unele cazuri am recunoscut dimensiunea europeană a acestora în cadrul reţelei energetice trans-europene. Vom reanaliza abordarea strategică şi vom examina în ce fel putem sprijini astfel de iniţiative. Până acum am furnizat o finanţare limitată. Avem un buget limitat pentru infrastructură, de 25-26 de milioane de euro pe an, deci ajutăm în special la realizarea studiilor de fezabilitate. Examinăm acum posibilitatea de a cere Consiliului European să aprobe suplimentarea bugetului şi vom vedea ce se întĂmplă. Pe termen lung, cred că Europa trebuie să asigure infrastructurii strategice energetice un nivel de finanţare asemănător celui oferit pentru infrastructura de transport.