Foștii aleși au depus mai multe proiecte legislative în ultimele zile de mandat. Astfel, Ovidiu Cristian Iane, un fost deputat PSD, a depus după alegerile parlamentare un proiect de lege pentru îmblânzirea condiţiilor de deţinere, port şi folosinţă a armelor folosite în scop sportiv, potrivit Mediafax. El a susținut că pretinsa creştere a incidentelor cu arme este o temă falsă şi exagerată de mass-media.
"Îngrijorarea vehiculată cu privire la pretinsa <<creştere>> a incidentelor cu arme este o temă falsă şi exagerată pentru a se determina înăsprirea nejustificată a regimului procurării, deţinerii, portului şi folosinţei de arme şi muniţii", a explicat iniţiatorul, Ovidiu Cristian Iane, în expunerea de motive care însoţeşte proiecdtul de lege, depus în ultimele zile ale mandatului său de deputat.
El a precizat că statisticile oficiale ale UE plasează România pe ultimul loc ca rată a deţinerii de arme pe penultimul loc ca rată a omorurilor şi sinuciderilor comise cu arme.
"Atenţia specială sau chiar exagerările practicate de mass-media, datorită spectaculozităţii subiectului incident armat, nu trebuie să transforme aceste incidente din fapte absolut rare şi izolate în pretinsă tendinţă socială. Nici legiutorul şi nici autoritatea competentă - Poliţia Română nu au dreptul să culpabilizeze întreaga comunitate a deţinătorilor de arme, ci să stabilească şi mai ales să aplice sancţiuni individualizate şi individuale",a afirmat Iane.
Concret, el vrea eliminarea discriminării dintre categoriile vânătorilor şi cea a sportivilor, susţinând că, spre deosebire de categoria sportivilor, comunitatea vânătorilor se bucură de dreptul complet de deţinere, port şi folosinţă a armelor cu destinaţia vânătoare şi, în anumite condiţii a celor cu destinaţie sportivă.
Prin proiectul de lege inițiat, Ovidiu Iane propune și organizarea unor poligoane pentru activităţile sportive cu arme.
Un alt proiect depus în ultimele sale zile de mandat de un alt fost deputat social-democrat, Florin Cristian Tătaru, prevede majorarea salariilor personalului nedidactic din Inspectoratele Şcolare.
"Având în vedere faptul că există un Acord încheiat între Guvernul României şi federaţiile sindicatelor din Învăţământ şi luând în considerare faptul că punctul 8 al acestui acord prevede creşteri salariale ale personalului nedidactic şi învăţământ, consider necesar a fi respectat acest acord în totalitatea prevederilor sale", a explicat Tătaru în expunerea de motive.
El precizează, însă, că OUG 20/2016 reglementează salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar, cât şi personalul Ministerului Eduicaţiei la nivelul a 70% din salarizarea Secretariatului General al Guvernului.
"O categorie importantă de angajaţi a fost lăsată la o parte, anume personalul nedidactic din inspectoratele şcolare", a explicat Tătaru.
Şi fostul deputat PNL, Elena Uioreanu, a depus după alegeri un proiect prin care propunere reducerea valabilităţii administrative a permisului de conducere la 1 an în cazul celor care au împlinit 70 de ani. Ea susţine în expunerea de motive că statisticile arată că există numeroase acidente provocate de şoferii peste 70 de ani din cauza ''stării de sănătate precare care survine în intervalul de 10 ani de valabilitate administrativă a permisului de conducere''.
Fostul senator Ioan Iovescu a depus şi el în ultima zi de mandat un proiect pentru sărbătorirea Zilei Românilor de Pretutindeni în data de 10 mai, când la Parlament se va organiza Congresul Românilor de Pretutindeni. El mai vrea ca românii din comunităţile istorice - cum ar fi Serbia sau Republica Moldova - să îşi asume într-o declaraţie pe propria răspundere "'identitatea etnică, lingvistică şi culturală română în faţa autorităţilor române şi a celor din ţara de provenienţă" şi să dovedească că pot purta un dialog în limba română.