Ce program are Klaus Iohannis mâine

Preşedintele Klaus Iohannis se întâlnește cu omologul său italian, Sergio Mattarella, cu care va discuta despre intensificarea Parteneriatului Strategic bilateral, provocările cu care se confruntă UE şi Summitul NATO de la Varşovia.

"În cadrul discuţiilor vor fi identificate modalităţile cele mai eficiente de dezvoltare şi intensificare a Parteneriatului Strategic consolidat dintre cele două ţări, prin acordarea unui nou impuls politic relaţiei bilaterale, inclusiv în condiţiile în care prezenţa unei comunităţi româneşti masive în Italia şi a unei însemnate comunităţi italiene de afaceri în România aduce o valoare adăugată semnificativă acesteia", se arată într-un comunicat transmis de Administrația Prezidențială. 

Cei doi şefi de stat vor participa la deschiderea Forumului de afaceri româno-italian "Investiţii italiene în România - Un parcurs european în economia globală", organizat în marja vizitei preşedintelui Mattarella la Bucureşti. 

Preşedintele Iohannis va prezenta totodată, în cadrul consultărilor, evaluarea României asupra răspunsului adecvat la provocările complexe cu care se confruntă în prezent Uniunea Europeană, atât în interior, cât şi în Vecinătatea Estică şi cea Sudică. 

Cei doi preşedinţi vor avea şi un schimb de opinii privind pregătirea Summitului NATO din luna iulie. În acest context, Iohannis va sublinia preocuparea ţării noastre privind evoluţiile de securitate din estul NATO şi necesitatea consolidării echilibrate a întregului flanc estic al alianţei, precizează sursa citată.