Senatorul USR Radu Mihail a declarat luni, într-o conferinţă de presă a organizaţiei Vâlcea, că motivul pentru care Alianţa USR PLUS a decis să aibă candidat propriu la alegerile prezidenţiale din toamnă este acela că vrea să le ofere românilor posibilitatea să aleagă între „candidaţi responsabili”.
„Este evident că USR vrea ca preşedintele României să fie un om responsabil şi care să-i merite pe români. Noi am stat foarte mult pe ideea candidatului la prezidenţiale şi am decis demult că vom avea un candidat al nostru din mai multe motive. În primul rând nu poţi să te bazezi că cineva, fie el şi o persoană cu mari şanse să ajungă preşedinte, nu va avea un eveniment care să-l facă să iasă din cursă.
Deci, nu poţi să-ţi pui banii pe un cap pe care nu poţi să-l controlezi, nu ştii ce e cu el. Noi vrem să ne asigurăm că avem o personalitate capabilă să fie preşedintele României, să fie pregătit, să fie în cursă şi asta e datoria pe care o avem pentru români.
Nu ne-au ales ca să stăm pe margine şi să ne uităm la ce se întâmplă. Ne-au ales să avem soluţii şi aceasta este una dintre soluţii. Al doilea lucru este acela că suntem ferm convinşi că avem şansa să avem în turul II o luptă politică sănătoasă, între personalităţi sănătoase.
Vrem să punem în faţa lui Klaus Iohannis un om cu care să aibă un dialog şi o dezbatere de idei adevărată, ceea ce nu am mai văzut în România, practic, niciodată până acum”, a afirmat parlamentarul USR.
La rândul lui, preşedintele organizaţiei Vâlcea, Andrei Gheorghiu, a ţinut să precizeze că prezidenţiabilul Alianţei USR PLUS nu este neapărat un candidat împotriva lui Iohannis, ci o „soluţie politică” pentru români.
„Candidatul nostru, al USR-PLUS, nu este neapărat un candidat împotriva lui Iohannis, ci o variantă pe care românii o au la dispoziţie pentru că de asta a apărut şi USR-ul, pentru că românii nu aveau suficiente soluţii politice la vot.
În sensul acesta, noi fiind al treilea partid parlamentar şi un partid care creşte accelerat, era normal să avem în cadrul alianţei cu PLUS un candidat propriu la prezidenţiale şi la toate celelalte cicluri electorale”, a spus liderul USR Vâlcea.
Sâmbătă, USR şi-a ales candidatul la preşedinţia României în persoana preşedintelui partidului, Dan Barna, o decizie finală în acest sens urmând să fie luată după ce şi formaţiunea lui Dacian Cioloş îşi va desemna prezidenţiabilul.