Zeci de mii de elevi precum și sute de mii de oameni sunt în pericol să nu mai poată folosi transportul în comun în trafic județean, fiind nevoiți să folosească trasee la noroc, sau să facă autostopul pentru a ajunge la școală sau la serviciu. Este concluzia trasă de Asociația Elevilor Constanța, a cărei conducere, revoltată, acuză Senatul că a adoptat legea care elimină transportul județean din sfera serviciilor publice. Elevii cer acum, Camerei Deputaților, să respingă legea.
Asociația Elevilor Constanța, care de peste un an se războiește, inclusiv în instanță, cu Consiliul Județean Constanța pe tema subvenționării transportul interjudețean pentru elevi, anunță că Senatul României a adoptat, luni, legea de aprobare a OUG nr. 51/2019, ce are ca obiect eliminarea transportului județean din sfera serviciilor publice, aprobând astfel “desființarea traseelor neprofitabile, permiterea operatorilor de transport să stabilească prețuri în mod discreționar și imposibilitatea acordării reducerilor pentru elevi”. Ordonanța fusese aprobată de Guvern în data de 25 iunie, intrând în vigoare în data de 28 iunie. „Aceasta a fost rezultatul presiunilor exercitate atât de operatorii de transport, cât și de unele consilii județene la adresa Guvernului, deoarece nu exista dorința finanțării de la bugetele locale a transportului județean din partea autorităților, iar operatorii nu voiau să le fie impuse obligații de serviciu public”, arată AEC.
Potrivit Asociației Elevilor Constanța, un serviciu public are, de regulă, ca și scop, asigurarea unui transport în condiții mai bune în ceea ce privește calitatea, accesibilitatea, siguranța și tratamentul nediscriminatoriu al cetățenilor, realizate prin acordarea de compensații de la bugetele locale pentru operatorii care îndeplinesc anumite condiții numite obligații de serviciu public. Dispariția obligațiilor de serviciu public are mai multe efecte, printre care două care afectează elevii și creează premisele unei creșteri sporite a ratei de abandon școlar: imposibilitatea acordării reducerilor pentru transportul județean și traseele neprofitabile nu vor mai fi operate de transportatori, iar elevii vor fi nevoiți să meargă la școală folosind cursele „la ocazie”
Dreptul elevilor la tarif redus cu 50%, respectiv gratuitate, este consacrat de Legea educației naționale. Ca și mod de aplicare, operatorul ar trebui să asigure elevului abonamentul deja redus cu 50%, urmând ca el să primească o compensație de serviciu public din partea consiliului județean. „Compensațiile nu mai pot fi acordate, deoarece cadrul de reglementare a transportului județean ca și serviciu public a dispărut. Astfel, elevii nu vor putea primi reduceri și vor fi nevoiți să plătească prețurile integrale pentru abonamente, ce pot ajunge și la 400 de lei pentru 50 km. Luând acest fapt în considerare și integrându-l în eșecul total al statului românesc de a ajuta elevii aflați în risc de abandon, nu se observă decât nepăsarea incredibilă a decidenților față de elevii ce visează la un viitor”, comentează președintele AEC, Mihai Tănase.
În ceea ce privește traseele neprofitabile, ele reprezintă acele trasee pe care dacă un operator le-ar practica ar ieși în pierdere, costul lui operațional fiind mai mare decât suma încasată din vânzarea biletelor. Prin impunerea unei obligații de serviciu public, operatorilor le poate fi imputată condiția de a practica traseele respective cu regularitate, pe toată durata zilei, în schimbul unei compensații care să acopere pierderile obținute plus un profit rezonabil.
„Ca urmare, sute de mii de oameni se vor afla în imposibilitatea de a folosi transportul în comun în trafic județean, fiind nevoiți să folosească curse la întâmplare sau să meargă pe jos kilometri întregi până la școală sau serviciu. Se creează, astfel, o izolare a comunităților locale din mediul rural. Din nefericire, tragem un semnal de alarmă asupra atitudinii populiste a senatorilor, care au ales să ascundă gunoiul sub preș, să scape de o povară, adăugând în ordonanță o prevedere irealizabilă și care transmite mesajul că nu sunt interesați de a ușura viața cetățenilor, ci mai degrabă de a își șterge petele create de mass-media”.
AEC constată că senatorii au eliminat și atribuția consiliilor județene de a aproba tarifele la transportul județean prin amendamentul propus de operatorii de transport și MDRAP, „motiv pentru care tarifele pot fi stabilite în mod discreționar”. În plus, dat fiind faptul că ordonanța prelungește licențele operatorilor până în 2023, aceștia pot crește prețurile în mod abuziv, profitând de poziția dominantă pe care o au, dat fiind faptul că vor fi singuri pe trasee.
Asociația Elevilor din Constanța consideră inadmisibil felul în care atât Guvernul, cât și senatorii, „iau măsuri din ce în ce mai eronate, cu efecte grave asupra dezvoltării zonelor rurale, asupra învățământului, dar și în ceea ce privește susținerea categoriilor protejate și asigurarea de condiții de viață calitative pentru cetățeni și solicităm oprirea de urgență a atentatului crud asupra viitorului elevilor”. Elevii solicită în același timp, deputaților din Parlamentul României, „să dea dovadă de empatie față de zecile de mii de elevi ce vor fi afectați de efectele acestei ordonanțe, dar și față de cetățenii României care au dreptul la servicii publice de calitate, și să respingă legea de aprobare a OUG nr. 51/2019”.