Ce pensie primești de la stat dacă ai cotizat 15 ani. Care este perioada în care poţi cumpăra vechime

Ce pensie primești de la stat dacă ai cotizat 15 ani. Care este perioada în care poţi cumpăra vechime Sursa foto: Arhiva EVZ

Ce pensie primești de la stat dacă ai cotizat 15 ani. Pentru că se anunţă modificări la sistemul de pensii, cumpărarea de vechime rămâne valabilă.

Ce pensie primești de la stat dacă ai cotizat 15 ani.  Condiția obligatorie este să fi cotizat cel puțin 15 ani. La aceasta se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată. Pentru fiecare an de stagiu de cotizare realizat între 11 ani şi 15 ani. Potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 163/2020, există posibilitatea asigurării retroactive în baza unui contract de asigurare socială. Se face pentru o perioadă de maxim 6 ani. Aceasta a a intrat în vigoare la data de 28.09.2020. O noutate adusă de proiectul de lege este introducerea opţiunii pentru indemnizaţia socială minimă. Pensionarii aflaţi deja în plată, care au stagiul de cotizare sub 15 ani, vor putea opta între pensie şi indemnizaţia socială minimă, cu trei luni înainte de aplicarea efectivă a legii.

Ce pensie primești de la stat dacă ai cotizat 15 ani. Care este perioada în care poţi cumpăra vechime

Mai clar, persoanele care nu au nici măcar stagiul minim de cotizare, cel de 15 ani, pot încheia un contract de asigurare socială. Perioada  în care se poate face contractul este între 28.09.2020-31.08.2021. În intervalul de 6 ani, poate fi solicitată asigurarea pentru una sau mai multe perioade de timp, continue sau disparate.

Ce spune ministrul Raluca Turcan cu privire la cei care au cotizat 15 ani

Potrivit ministrului, Ordonanța de Urgență va fi prelungită pentru ca românii să aibă posibilitatea să cumpere în continuare vechime.

”OUG 163/2020 este valabilă până la 1 septembrie 2021 şi o vom prelungi, mai ales că am prorogat legea 127/2019.”, a spus Raluca Turcan. Cei în cauză pot cumpăra diferența până la 15 ani și pot ieși la pensie. ”Pensia va fi una de nivel minim, 800 lei, din păcate.”, a declarat ministrul Muncii.

Cine are dreptul să cumpere vechime

Contractul de asigurare socială poate fi încheiat de orice persoană, indiferent de cetăţenie, care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:

Ne puteți urmări și pe Google News

– nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului de asigurare socială; – nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în țară, în statele membre UE sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale, în perioada pentru care se solicită asigurarea;

– nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii în perioada pentru care se solicită o astfel de asigurare.

Se poate încheia contract doar în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă

Contractul de asigurare socială se încheie doar în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă și numai pentru perioade anterioare. Perioadele de timp pentru care se poate încheia contract sunt perioadele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani și data împlinirii vârstei standard de pensionare.

Contractul de asigurare socială (model) se încheie între persoana interesată sau, după caz, mandatarul acesteia, desemnat prin procură specială şi casa teritorială de pensii competentă, în funcţie de domiciliul sau reşedinţa persoanei interesate ori, după caz, a mandatarului. Documentele necesare pentru încheierea contractului de asigurare sunt, după caz:

– actul de identitate al persoanei care urmează să beneficieze de asigurare, respectiv al mandatarului, în original și copie; – declaraţia pe propria-răspundere (model); – procura specială autentificată în condițiile legii şi care trebuie să conţină, în mod expres, datele de identificare ale mandantului şi ale mandatarului, respectiv cel puţin: numele, prenumele, data naşterii, adresa şi CNP.

Suma respectivă poate fi plătită în mai multe tranșe

Suma cu titlu de contribuţie de asigurări sociale datorată în baza contractului de asigurare socială poate fi plătită în una sau mai multe tranşe lunare, fără a depăşi data de 31.08.2021.

Plata contribuției se poate face prin orice mijloace de plată prevăzute de lege, inclusiv în numerar, la casieria casei teritoriale de pensii, în contul deschis la Trezoreria Statului pe seama casei teritoriale de pensii.

Contractul de asigurare socială încheiat în condiţiile OUG nr. 163/2020 îşi încetează aplicabilitatea la data la care contribuţia de asigurări sociale contractată este achitată în întregime.

În situaţia în care, la data de 31.08.2021, contribuţia de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plăţii efectuate.

După data încetării aplicabilităţii contractului de asigurare socială, nu se mai poate încheia act adiţional la acesta.

În situaţia în care după data încetării aplicabilităţii contractului de asigurare socială, persoana interesată doreşte să se asigure în condiţiile OUG nr. 163/2020 pentru o nouă perioadă, poate încheia un nou contract de asigurare socială, cu condiţia ca perioadele de asigurare cumulate din cele două contracte de asigurare socială să nu depăşească 6 ani, scrie Capital.