Evenimentul Zilei > Monden > Ce meserie a avut Dan Negru înainte de-a deveni vedetă TV. Omul care l-a influențat decisiv în carieră
Ce meserie a avut Dan Negru înainte de-a deveni vedetă TV. Omul care l-a influențat decisiv în carieră

Ce meserie a avut Dan Negru înainte de-a deveni vedetă TV. Omul care l-a influențat decisiv în carieră

Dan Negru a avut o altă meserie înainte de-a alege jurnalismul, domeniul în care a făcut carieră pe micile ecrane ale televizoarelor.

Dan Negru, unul dintre cei mai populari oameni de televiziune din România, a fost contabil înainte de-a intra la facultate și a ajunge pe micile ecrane. Timișoreanul absolvise un liceu cu profil Economic, așa că a intrat imediat în câmpul muncii.

Dan Negru a fost contabil înainte de-a intra în televiziune

„Am terminat liceul Economic, un liceu greu înainte de ’89 și pentru că nu am intrat din prima la facultate am fost contabil. Apoi, m-am ținut doar de jurnalism, pe care încerc în anii ăștia să-l studiez mai bine printr-un doctorat la care am ajuns în anul trei. E de învățat la orice vârstă. Sunt cel mai vârstnic doctorand și în grupa mea sunt doar puști de 20 de ani. Colegii mei, doctoranzi, nici nu erau născuți când eu eram veteran deja în revelioane”, a povestit Dan Negru pentru „Click”.

El a vorbit și despre contextul care l-a propulsat în televiziune. „Lucram la radio și pe atunci radioul era în aceeași instituție cu televizunea. Era RadioTelevziunea Română. Nu mi-a plăcut la început. Îmi părea mai cu ștaif radioul. Radio Televiziunea Română era la vremea aia cea mai serioasă instituție media din România. Televiziunile private, alea care existau, păreau niște buticuri la colț de stradă în comparație cu Radio Televziunea Română. De asta, decăderea de azi e inexplicabilă”, a mai afirmat Dan Negru pentru sursa citată.

Vedeta TV a vorbit și despre personalitățile cu care a colaborat în cadrul emisiunilor. „Ultima apariție a Stelei Popescu la tv a fost în show-ul meu, „Guess my age”. Radu Beligan, la Next Star, Gica Petrescu sau Dan Spătaru, în Revelione. Am avut șansa să întâlnesc oameni care au scris istorie în România. Am făcut emisiuni cu statui. Au fost invitați care puteau să ducă un show cu vorbe.

„Ca meserie și om care m-a influențat decisiv, Valeriu Lazarov”

Azi, o știu din propria mea experiență, funcționează show-uri în care se întâmplă tot felul de lucruri, invitații sunt puși să facă de toate, mai puțin sa vorbească. Vremea vorbelor în divertismentul tv a dispărut o dată cu invitații care știau ce să spună. Vorbele sunt banale, pentru că sunt spuse de oameni banali, cu educație școlară modestă”.

În ceea ce privește oamenii care l-au influențat, în capul listei se află Valeriu Lazarov. „E imposibil să fac un clasament. Dar ca meserie și om care m-a influențat decisiv, Valeriu Lazarov. E cel mai important producător tv român din toate timpurile, pentru că a fost singurul recunoscut pe piața mondială. Noi, toți ceilalți, suntem de la Constanța, la Arad. Și cam atât. Lazarov era internațional. ”

Publicat in categoriile: Monden
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: