Ce MĂSURI vrea să ia PNL împotriva proiectelor privind graţierea şi modificarea Codului penal

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan a afirmat că PNL va contesta la CCR proiectele privind graţierea şi modificarea Codului penal.

"Eu cred că fac un exerciţiu de forţă şi vor să arate cine este jupânul în momentul de faţă în România. În mentalitatea de tip feudal a domnului Dragnea şi a PSD jupânul se manifestă cu toată forţa în Parlament, jupânul face ce vrea pentru cei pe care îi are în preajmă. Aşadar, această decizie de a-şi asuma răspunderea va atrage imediat depunerea unei moţiuni de cenzură din partea PNL, va atrage cea mai puternică dezbatere publică cu privire la supremaţia legii, la funcţionarea corectă a instituţiilor statului, la echilibrul dintre instituţiile statului şi la bunăstarea românilor prin respectarea legii. (...) Cred că este un exerciţiu de forţă şi cred că urmăresc să pună mai presus interesul acesta politic restrâns, în total dispreţ faţă de ceea ce aşteaptă oamenii în mod real", a spus Turcan, la Parlament, citată de Agerpres.

Întrebată dacă liberalii vor ataca cele două proiecte la CCR, Turcan a explicat: "Vom folosi toate instrumentele instituţionale în Parlament, în raport cu CCR. Urmărim cu maximă atenţie forma acestor ordonanţe şi aspectele unde ele încalcă Constituţia, pentru că orice contestaţie la CCR se face pe aspecte care încalcă Constituţia''.