O propunere legislativă depusă la Senat prevede că judecătorul ar putea dispune măsuri alternative de executare a pedepsei privative de libertate, constând în înlocuirea măsurii executării pedepsei principale cu închisoarea în regim de detenţie cu măsura executării acesteia la domiciliu, în libertate sau în regim special penitenciar
Potrivit actului normativ iniţiat de preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Cătălin Boboc, alături de alţi parlamentari PNL, o măsură alternativă este cea de executare a pedepsei privative de libertate la domiciliu, "cu supraveghere prin brăţară electronică".
"Măsura se poate aplica pentru condamnarea la pedeapsa de până la 2 ani închisoare cu executarea acesteia în regim de detenţie. Măsura nu se aplică pentru condamnările privative de libertate aplicate pentru săvârşirea de către condamnat a unei infracţiuni cu violenţă sau profitând de starea de neputinţă fizică sau psihică a victimei, infracţiuni de serviciu, pentru infracţiuni de corupţie sau cele conexe infracţiunilor de corupţie, cât şi persoanelor aflate în stare de recidivă", stipulează propunerea legislativă.
O altă măsură alternativă ce poate fi dispusă de judecător este cea de executare fracţionată a pedepsei privative de libertate în zilele de sâmbătă şi duminică într-un centru special înfiinţat. Măsura se poate aplica pentru condamnarea la pedeapsa de până la 3 ani închisoare cu executarea acesteia în regim de detenţie.