Astăzi stelele îţi sortesc o întreagă telenovelă, cu bârfe suculente şi intrigi meseriaşe. Dacă îţi place genul nu poţi decât să savurezi momentul, dacă nu, ziua, oricum, trece repede!
3 iulie
Ce mai fac teroriștii? Bună întrebare! HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
Pe 3 iulie s-au născut Franz Kafka, Tom Cruise, Stavros Niarchos, Corneille, Aca de Barbu, Coca Andronescu, Nicu Apostolescu, Andreea Isărescu.
În calendarul creştin-ortodox sunt Sfinţii: Iachint şi Anatolie.
Nimic în „Kalendar”.
Europol a publicat ultimul raport al situației și tendințelor terorismului pe teritoriul UE: TE-SAT în 2019. Concluzia este că scopul teroriștilor este să fragilizeze societățile și sistemele noastre politice democratice. Terorismul trezește teama, întărește extremele politice și dezbină societățile. Raportul Europol se referă la cifrele atacurilor teroriste din UE și la tendințele terorismului. Astfel, per total, 119 atacuri teroriste au fost împiedicate pe teritoriul a 13 state europene. 1 004 persoane au fost arestate pentru suspiciune de infracțiuni legate de terorism în 19 state UE, cele mai afectate fiind Belgia, Marea Britanie, Franța, Italia și Spania. 10 persoane au decedat în urma atentatelor teroriste în 2019, iar 27 au fost rănite. Aproape toate decesele și cei 27 de răniți sunt rezultatul atacurilor musulmane. O persoană a fost rănită într-un atac terorist al unei formațiuni de dreapta, iar mai multe persoane au fost ucise în atacuri ale extremei drepte. Dar și atacurile de stânga au crescut numeric în 2019, întrecând timidele acțiuni ale dreptei.
Terorismul de dreapta european a fost susținut prin comunicare online, de pe tot globul: la Christchurch-Noua Zeelandă, Poway-SUA, El Paso-SUA, Baerum-Norvegia și Halle-Germania s-au produs incidente violente ale căror autori făceau parte dintr-o comunitate online transnațională. Un element al ideologiei violente de dreapta este credința in superioritatea rasei albe care ar trebui să poarte un război rasial. Extremiștii de dreapta consideră această confruntare inevitabilă pentru a pune capăt conspiraței sistemului care ar vrea să înlocuiască populațiile albe prin imigrația în masă, scenariu care devine din ce în ce mai real.
Terorismul jihadist a continuat să aibă impact asupra situației terorismului în Europa. Așa-zisul Stat Islamic și-a pierdut ultima enclavă teritorială din Siria, dar s-a transformat într-o insurecție subterană în Siria și Irak și își menține rețeaua mondială afiliată. Sute de cetățeni europeni legați de Statul Islamic au rămas în Irak și în Siria. Al-Qaida și-a manifestat din nou intenția de a lovi ținte occidentale, în timp ce afiliații lor regionali vizează să integreze și să coordoneze populațiile și facțiunile înarmate din zonele de conflict. Anul trecut, 8 state membre ale UE au fost lovite de atacuri teroriste jihadiste.
Terorismul de stânga și anarhiștii: Grecia, Italia și Spania continuă să fie epicentrul acestor atacuri. Numărul atacurilor teroriste de stânga și anarhiste din 2019, în număr de 26 , a atins nivelul din 2016 și 2017, după o scădere în 2018. Toate atacurile au avut loc în Grecia, Italia și Spania. Numărul arestaților suspectați de terorism de stânga sau anarhiști din 2019, s-a triplat aproape față de anii precedenți. Companiile private și infrastructurile esențiale și instituțiile publice, guvernamentale au figurat printre ținte.
Recluziunea impusă pentru a opri propagarea COVID19 ar putea să alimenteze procesele de radicalizare, estimează Europol: Activiștii de extremă dreaptă, cei de stânga, dar și jihadiștii s-ar putea folosi de oportunitățile create de pandemie, se mai spune în raport. Aceste grupări alimentează un climat bazat pe xenofobie, ura între evrei și musulmani, sentimentele anti-imigrație și, toate acestea ar putea favoriza folosirea violenței de către indivizi radicalizați.
În ce privește finanțarea terorismului în 2019, s-a observat ajutorul din partea combatanților teroriști străini, dar în măsură mai mică decât în anii precedenți. Fondurile sunt transferate în afara Europei prin bani lichizi, servicii monetare sau servicii bancare subterane, cum este hawala, dar și prin combinarea acestor metode. Abuzul de monede virtuale, deși încurajat de unele grupări teroriste, a fost observat în special pentru acoperirea unor nevoi ale persoanelor private sau ale unor celule mici.
Grupările extremiste din Europa primesc fonduri, în special de la baza lor de partizani. Se folosesc metode tradiționale, dar și inovatoare, prin cotizații, donații prin conturi bancare, la concerte sau prin distribuirea unor materiale de propagandă.
Majoritatea atacurilor au fost efectuate cu arme și explozibili în atacurile teroriste etno-naționaliste și separatiste și în atacurile violente ale dreptei.
În UE există puține dovezi care să sugereze că ar exista o legătură între crima organizată și terorism pe baza unui sistem formal. Continuă însă propaganda jihadistă și extremistă de dreapta, în special online. Măsurile luate de platformele de rețele sociale pentru a lupta contra propagandei teroriste, au condus unele grupări la revenirea la modurile de comunicare tradiționale online, adică site-uri și portaluri de informații. Suspecții arestați pentru propagandă teroristă în Europa erau uneori, implicați de mult timp în activități jihadiste.
Europol produce raportul anual al situației și tendințelor terorismului în UE din anul 2007. Centrul european de luptă contra terorismului a fost creat la începutul lui 2016, introducând o coerență politică și organizațională în susținerea Europol și a luptei statelor membre ale UE contra terorismului.
Pentru cei interesați de subiect: DOWNLOAD THE TE-SAT 2020 REPORT HERE
În 2019, cererile de azil în țările UE+1 au crescut cu 11% pentru a atinge 738,425 , urmate de o creștere de 16% înregistrată în cursul primelor luni din 2020. În timp ce criza COVID19 a antrenat o scădere recentă de 87% a cererilor, Biroul European de sprijin în materie de azil – EASO, a publicat un raport anual în care sunt menționate ultimele dezvoltări în materie de date, politici, practici și legislație pentru azil.
Raportul observă că în 2019 au crescut cererile provenite din Venezuela : 103% și din Columbia: 214%. Unele țări, ca Cipru, Franța, Grecia, Malta și Spania au primit mai multe cereri de azil în 2019, decât în 2015-16, în plină criză a migrației, ceea ce arată clar caracterul economic al migrației.
În 2019, majoritatea cererilor de azil au fost depuse în Germania: 165 615, în Franța: 128 940, în Spania: 117 795, în timp ce, cele mai puține au fost în Liechtenstein-50, Estonia-105 și Letonia-195. Majoritatea celor care au cerut azil sunt sirieni, afgani, venezuelieni.
Statele UE+1 au făcut progrese în realizarea obiectivului de instalare a 50 000 de migranți din țările terțe în cadrul celui de al doilea program de instalare al UE. În 2019, circa 30 700 de persoane au sosit în Europa , cu 8% mai mult decât în 2018. Sirienii reprezintă aproape două treimi din totalul persoanelor reinstalate pentru al treilea an consecutiv.
În 2019 au fost emise 584 770 decizii de admitere în primă instanță, cu 3% mai puțin decât în 2018. Germania a înregistrat cele mai multe decizii pozitive : 154 175, urmată de Franța : 113 890 și Italia: 93 485. Si Spania a emis 58 035 decizii, de cinci ori mai multe decât în 2018, în special prin evaluarea rapidă a solicitanților de azil latino-americani.
No comments! Dar trebuie să precizez, încă odată, că situațiile prezentate sunt pentru anul 2019.
Datoria unui astrolog este foarte bine arătată de Michael de Notre Dame cunoscut de noi sub latinescul Nostradamus : “… un astrolog care profesează nobila ştiinţă este un slujbaş al adevărului şi un supus al lui Dumnezeu. El trebuie să spună în gura mare, în agora, dacă cutare conte, sau cutare rege este nepotrivit, sau că ceea ce se petrece este nepotrivit, periculos și neplăcut Domnului, pentru că un astrolog află uşor caracterul şi insuşirile oamenilor şi ştie mai multe despre evenimente și posibila dezvoltare a viitorului.”
De aceea a avut bunul doctor în medicină probleme cu Închiziţia, Securitatea de pe atunci…
Dar despre Nostradamus şi despre alte povestiri adevărate, mâine, că până la urmă vrem, nu vrem, mâine este o altă zi!
Eu nu mă supăr şi mă duc să revăd o poveste, un film cu Tom Cruise, din 1985, “Legend”. Atunci avea 23 de ani, astăzi împlineşte 58! Sau, poate ”Edge of Tomorrow” care mă obsedează, cu acea buclă a timpului, ca și ”Inception” pe care nu l-am putut vedea decât câteva minute.
Să-i urăm La mulţi ani! Și acum să ne uităm la trailerul “Edge of Tomorrow”, poate vreţi şi domniile voastre să intraţi în realitatea mea, constituită din astfel de poveşti, care se termină bine:
Mai rămâne să vă spun încă odată, că, în definitiv, mâine este o altă zi!
HOROSCOP 3 iulie 2020
BERBEC Ai unele probleme personale şi de familie - simţi nevoia să le discuţi cu cineva. Îţi trebuie un sfat bun, o perspectivă obiectivă asupra problemei. Mai aşteaptă puţin şi poţi găsi ce cauţi! Ai început o perioadă de încercări, examene, sau eşti solidar cu cineva în această situaţie. Nu te grăbi, nu te repezi, sorţii sunt de partea ta. Astăzi încercă să te relaxezi, un pic!
TAUR Te pregăteşti de concediu, în limitele dictaturii sanitare, dar unii colegi sunt deja la munte, sau la mare şi te tot sună pe mobil în legătură cu sarcini de serviciu. Fii politicos, dar nu naiv, nu poţi ţine locul tuturor! Astăzi nu prea ai soluţii, îţi trebuie un sfat bun, o perspectivă obiectivă a problemelor. Ai de luat decizii personale, importante, dar şi de familie şi simţi nevoia să le discuţi cu cineva.
GEMENI Astăzi poţi îmbina simţul practic cu creativitatea, imaginaţia. Îndreaptă-te către activităţi care nu cer spirit de competiţie gen „provocari” şi „clasamente”. Alea sunt pentru proştii ușor de dus de nas! O zi favorabilă mai ales pentru nativele zodiei. O parte dintre nativii din zodia protejată de Venus poate pleca, însă, într-o călătorie, poate pentru începutul de concediu, stelele sunt binevoitoare.
RAC Fii iscusit şi recicleză, reactivează, unele proiecte, idei din trecut. Dacă s-au dovedit valabile atunci, sunt bune oricând! Poate doar câteva modificări, tehnologia evoluează, omenirea, nu! Ai ceva de spus şi insişti mereu, pentru că ai dreptate! Expresivitatea, comunicarea ta, câştigă în originalitate şi astăzi atrage atenţia anturajului, familiei. E o zi fastă, foloseşte-o!
LEU Evită enervare şi stresul, chiar dacă auzi o bârfă răutăcioasă despre tine. Căldura amplifică intrigile, este un fenomen ciudat, dar nu ţările de la tropice au cele mai multe telenovele? Eşti gata să-ţi asumi unele riscuri ca să obţii o stabilitate profesională mai mare. Dar, vorba proverbului, „nu da vrabia din mână”! Încearcă să iei informaţii mai multe, cu discreţie! Astăzi ai relativ noroc şi în dragoste şi in afaceri, dar afaceri care privesc comunicarea, in general!
FECIOARĂ Dacă este să cumperi îmbrăcăminte de sezon sunt indicate numai inul şi bumbacul. Dacă este să faci noii prietenii, ia informaţiile necesare, dar nu de pe reţele. Calitatea contează! Ai o îndoială asupra drumului pe care l-ai ales. Risipeşte grijile, stelele indică că ceea ce ai hotărât este benefic pentru tine. Calea este grea, desigur, dar şi răsplata, pe măsură! Este o perioadă favorabilă celor din zodia de pământ, care caută un loc de unde să-şi facă cumpărăturile de la producător
BALANŢĂ Evită disputele, discuţiile în contradictoriu. Te obosesc degeabă, nu rezolvi nimic. Treci printr-o perioadă în care eşti nervos, dar nu convingător. Taci şi zâmbeşte, cu gura închisă! O discuţie cu cineva din jurul tău, familie, te tulbură profund. Reflectezi că lângă tine, neştiute, se întâmplă multe şi că fiecare are secretul lui. Încearcă să dai ajutor şi fii discret! Dupa câteva zile echilibrate, care zile au trecut repede fără amintiri memorabile, stelele iţi surâd din nou.
SCORPION Primești o veste. Eşti informat că totalul cheltuielilor întrece cu mult bugetul iniţial! Astăzi te stăpâneşti cu greu în faţa vitrinelor, ai dori să cumperi tot! Puterile verii, spiritele focului, îţi deschid o cale către succes. Domeniul sentimental este favorizat de stele! Te afli sub protecţia binevoitoare a stelelor care te favorizeaza cu idei noi şi indrazneţe, dacă nu chiar comice, mai ales dacă lucrezi in domenii legate de copii.
SĂGETĂTOR În ultimul timp întâmplările şi evenimentele s-au bulucit în viaţa ta şi tu ai ripostat automat, fără multă gândire. Atacul dictaturii sanitare! Astăzi a venit timpul să-ţi faci un plan, să analizezi şi să sintetizezi! Eşti în plină formă şi cu un tonus bun. Ai nevoie de toate forţele tale, pentru că eşti în situaţia de a trece un prag important, interviu, angajare, examen. Conjunctura îţi este favorabilă! Chiar dacă ai programat pe seară să ieşi la o terasă, stelele te sfătuiesc să stai mai bine acasă, la un film pe net!
CAPRICORN Astăzi stelele îţi sortesc o întreagă telenovelă, cu bârfe suculente şi intrigi meseriaşe. Dacă îţi place genul nu poţi decât să savurezi momentul, dacă nu, ziua, oricum, trece repede! Îţi plac paradoxurile şi te joci cu situaţii extreme. Atâta timp cât este vorba despre alţii, eşti dispus să rişti! Astăzi ai de dat un răspuns, dar nu te grăbi, analizează cu atenţie. Profesional dar şi personal treburile par să meargă ceva mai bine.
VĂRSĂTOR Un prieten are mare nevoie de ajutor. Vorbeşte cu el, stai în preajma lui, are nevoie de solidaritate umană şi de sprijin prietenesc. Sigur că banii rezolvă, dar de obicei, nu totul! Vitalitatea şi calmul tău atrag! Ai o zi bună şi se vede de departe. Ai dori să faci o mulţime de schimbari, dar toate au ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii tale şi nu ai banii necesari! Până la urmă iei o hotărâre, dar ţi se pare că nu ai luat în considerare toate datele problemei, că nu ţi-ai făcut „stereotipuri de comportament”, că întotdeauna stai în defensivă.
PEŞTI O laudă, sau o situaţie favorabilă te fac să speri într-o îmbunătăţire a drumului carierei tale. Profită şi cere şefului o favoare, dar să nu fie plecarea în vacanţă, ci ceva legat de muncă! În duo, ai o zi excelentă, te înţelegi ca Adam şi Eva înainte de şarpe. Solo fiind, încă îţi cauţi “jumătatea”, dar căutarea aceasta permanentă, ca a Sfântului Graal, a început să te enerveze! Ai de luat şi o altă decizie. Mai grea, dar nu amâna!