Ce mai are de făcut CSM pentru a proteja în mod real independența Justiției

Ce mai are de făcut CSM pentru a proteja în mod real independența Justiției

Procurorul General, Tiberiu Nițu, a fost acuzat de doi politicieni liberali că instituția sa îl protejează pe premierul Victor Ponta în fața Justiției, Ponta fiind acuzat că refuză să organizeze alegeri parțiale pentru primării, consilii județene, sau Parlament.

Radu Zlati, deputat PNL, a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), după ce Parchetul General l-a scos de sub urmărire penală pe șeful Guvernului. „Solicit CSM să verifice cum este posibil ca, deşi trei instanţe judecătoreşti au stabilit că Guvernul se face vinovat de încălcarea legii, doi procurori (procurorul de caz şi procurorul şef de secţie de la Parchetul General) să dea şi apoi să confirme o scoatere de sub urmărirea penală a şefului Guvernului, primul vinovat de încălcarea flagrantă a legii”, a susținut Zlati. În context, Mihai Seplecan, președinte al Consiliului Județean Cluj, i-a cerut demisia lui Tiberiu Nițu.

În mod firesc, ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a solicitat CSM să verifice dacă nu cumva, prin declarațiile publice făcute, cei doi politicieni liberali au încălcat independența Justiției, iar Consiliul s-a sesizat pe această speță.

Nu sunt fanul lui Tiberiu Nițu. Dimpotrivă. Am contestat multe dintre prestațiile sale publice, capacitatea sa profesională, trecutul său dubios, sau faptul că, de multe ori, agenda sa a părut corelată cu cea a politicienilor. Cu toate acestea, într-o democrație cât de cât funcțională, niciun politician nu are dreptul să aibă o astfel de ieșire publică la adresa unui magistrat. Nu e treaba unui politician să le ceară socoteală celor care împart dreptatea. Cu o condiție: CSM, forul abilitat de lege să controleze justețea sentințelor și pe cei care le pronunță, să fie o instituție funcțională. În acest caz, decizia CSM de a verifica afirmațiile lui Zlati și Seplecan este salutară. Orice derapaj de acest tip trebuie sancționat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ar fi foarte bine dacă CSM ar manifesta același interes în analizarea unor spețe mult mai serioase, în care independența magistraților trebuie protejată. Nici până în momentul de față Consiliul nu a făcut demersurile necesare pentru a stabili dacă serviciile secrete au ofițeri acoperiți în Justiție, dacă influențează întocmirea dosarelor și pronunțarea sentințelor. Nu e deloc preocupat să elucideze ce a vrut să spună generalul SRI Dumitru Dumbravă, când a afirmat public că Justiția este un „câmp tactic” pentru serviciile secrete, care urmăresc dosarele de la început până la soluționarea lor. E drept că nici Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) nu se dă de ceasul morții să facă lumină. În lipsa unei presiuni constante din partea CSM, nu cred că miră pe nimeni faptul că CSAT, în care sunt reprezentate toate instituțiile din domeniul securității naționale, nu ia inițiativa deconspirării acoperiților din sistemul judiciar. Pasivitatea CSM în această privință a generat multă tensiune inclusiv în interiorul Justiției. În momentul de față mai multe asociații ale magistraților fac presiuni asupra Consiliului să nu tergiverseze lucrurile.

În aceeași măsură, CSM ar trebui să lămurească opinia publică de ce unii magistrați, foști membri ai Consiliului chiar, și-au dat doctoratele la SRI, respectiv în cadrul Academiei Naționale de Informații. De ce nu au ales o facultate de drept? O instituție de învățământ civilă. Este vorba de Bogdan Licu, prim-adjunctul Procurorului General, procurorul Gheorghe Muscalu, fost vicepreședinte al CSM, sau Florica Diaconescu, judecătoare la Curtea de Apel Craiova. Ca să nu mai vorbim de faptul că îndrumătorul lor a fost un politician: Gabriel Oprea, vicepremier și președinte al UNPR. Nu vorbim de vreo ilegalitate, ci de o incompatibilitate de ordin moral, de încălcarea unor cutume democratice. Astfel de legături între magistrați, politicieni și servicii secrete nu ar trebui să existe în niciun stat democratic. Dacă există magistrați care și-au dat doctoratul sub oblăduirea serviciilor secrete, cum putem avea garanția că actul de justiție este liber de influența acestora? Nu avem această garanție. Dimpotrivă.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.