Formarea tinerelor generații reprezintă o responsabilitate la care dascălii contribuie împreună cu familiile și întreaga societate. Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj cu prilejul Zilei de 5 iunie, când se sărbătorește Ziua Învățătorului. El susține că, în ultima perioadă, Guvernul pe care îl conduce a demonstrat permanent implicare în susținerea unui sistem de educație accesibil și de calitate în România.
Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Învățătorului, 5 iunie, arătând că formarea viitoarelor generații reprezintă o responsabilitate a cadrelor didactice, dar și a familiilor, respectiv a societății în ansamblul său.
„Ziua de 5 iunie are o dublă semnificație, fiind dedicată în fiecare an dascălilor, în semn de respect și prețuire față de marele nostru cărturar și dascăl Gheorghe Lazăr, întemeietorul primei școli în limba română, născut în această zi cu aproape două secole și jumătate în urmă. Bazele puse atunci învățământului românesc de Gheorghe Lazăr au hrănit dorința de educație și cultură a multor generații. Școala românească are acum o lungă tradiție și a deschis orizonturi noi multor tineri cărora dascăli dedicați și iubitori de cunoaștere le-au fost exemple”, a arătat Nicolae Ciucă, în mesajul transmis.
Potrivit sursei citate, în ultimii 30 de ani, sistemul educațional a cunoscut o mulțime de transformări, inclusiv sub presiunea pandemiei.
„Formarea tinerelor generații este o responsabilitate perpetuă, la care dascălii contribuie alături de familie și de întreaga societate. Ultimii 30 de ani din istoria României au însemnat schimbări inclusiv în acest domeniu, iar perioada pandemiei și evoluția digitală au adus transformări și provocări majore cărora toți trebuie să le facem față”, a mai arătat Nicolae Ciucă.
Mesajul lui Nicolae Ciucă pentru profesori
Premierul a precizat că momentul actual este unul de răscruce pentru sistemul educațional, făcând referire la greva profesorilor. El a precizat că revendicările dascălilor nemulțumiți pot fi rezolvate doar prin intermediul dialogului. Mai mult, Nicolae Ciucă a declarat că a arătat respect celor cu care a negociat.
„Oriunde ne aflăm ca poziție socială sau instituțională, suntem părinți, bunici sau cunoaștem copii cărora le dorim un viitor ce poate fi împlinit prin educație. Trecem acum printr-un moment de răscruce pentru învățământul din România, de care depinde viitorul copiilor noștri. Greva din sistemul de învățământ a pornit de la o realitate ce poate fi corectată prin dialog, iar în calitate de prim-ministru am arătat respect și deschidere la consultările cu reprezentanții sistemului de învățământ și prin soluțiile adoptate deja în întâmpinarea solicitărilor exprimate.
Toți ne dorim un cadru favorabil unui învățământ de calitate, sens în care ne-am angajat și am început o regândire echitabilă a salarizării – ceea ce am transmis și partenerilor de discuții. Abordăm însă toate aceste aspecte cu responsabilitate și realism, prioritizând resursele necesare”, a mai transmis premierul.
Intențiile guvernului cu învățământul
Nicolae Ciucă a precizat că guvernul său a arătat implicare în susținerea învățământului, iar majorările salariale propuse reflectă acest lucru
„Guvernul a demonstrat permanent implicare în ceea ce privește susținerea unui învățământ accesibil și de calitate în România. Am deblocat posturile în educație, pentru a nu afecta calitatea actului de învățământ din cauza numărului insuficient de profesori. Majorările salariale deja decise de Guvern sunt consolidate prin restabilirea echității în sistemul de salarizare în noua grilă”, a mai spus Nicolae Ciucă în mesajul pe care l-a transmis de Ziua Învățătorului.
Pe de altă parte, Guvernul acționează pentru modernizarea infrastructurii școlare, adaptată cerințelor societății. Mai mult, spune Ciucă, Ministerul Educației ar fi alocat unul dintre cele mai mari bugete prevăzute prin PNRR pentru construcția de infrastructură școlară.
„Executivul acționează și pentru modernizarea infrastructurii școlare, adaptată cerințelor societății. Ministerul Educației are alocat unul dintre cele mai mari bugete prevăzute prin Planul Național de Redresare și Reziliență, de 3,6 miliarde de euro, bani care vor fi investiți în construcția de noi creșe, grădinițe, școli, licee, laboratoare, reabilitarea, modernizarea, dotarea și digitalizarea unităților de învățământ. Adăugăm acestora și finanțările de la bugetul național și prin alte programe europene, astfel încât să creăm toate condițiile pentru ca actul didactic să tindă spre o mai mare performanță”, se mai arată în mesajul premierului Ciucă.
Nicolae Ciucă face recurs la exemplul lui Gheorghe Lazăr
În acest context, el a precizat că un copil educat reprezintă un adult împlinit, un om care are șanse să ducă o viață mai bună, într-o societate deschisă.
„Autorități publice, dascăli, părinți știm cât de important este pentru copiii noștri să meargă la școală, să descopere sensul învățării. Un copil educat va deveni un adult împlinit, un om care are toate șansele să aibă o viață bună, într-o societate deschisă cunoașterii și progresului”, a transmis premierul.
Spre finalul mesajului său, Nicolae Ciucă s-a adresat direct dascălilor, pe care i-a numit „parteneri”, spunând că politicienii doresc să crească încrederea în școală și în performanța actului de educație. El le-a transmis cele mai bune urări și le-a reamintit de exemplul lui Gheorghe Lazăr.
„Dragi dascăli, dumneavoastră sunteți partenerii noștri în tot acest proces prin care ne dorim să creștem încrederea în școala românească și performanța actului educațional. Vă transmit cele mai bune gânduri și respect pentru misiunea atât de frumoasă pe care v-ați ales-o și prin care vă puneți amprenta asupra viitorului copiilor și al tinerilor. Destinul lor a depins întotdeauna de modelul educațional și de formare pe care îl oferiți dumneavoastră, așa cum ne reamintește, mai ales astăzi, exemplul lui Gheorghe Lazăr!”, a încheiat Nicolae Ciucă mesajul său.