Un Brexit „hard” ar presupune independență totală de Bruxelles; unul „soft” ar viza păstrarea avantajelor pieței unice cu unele compromisuri privind circulația.

Pe 23 iunie 2016, britanicii au refuzat prin referendum rămânerea în Uniunea Europeană. Procesul ieșirii Marii Britanii din UE a fost lansat oficial pe 29 martie 2017.

Încă de la început au apărut disensiuni între partizanii unui Brexit hard și cei ai unui Brexit soft.

HARD BREXIT

Varianta hard de Brexit presupune independența totală de Bruxelles și de constrângerile sale. Partizanii acestuia susțin că eliberarea de amestecul UE și de angajamentele sale (mai ales financiare) va duce la prosperitatea Marii Britanii.

Un Brexit dur ar permite Londrei să se orienteze spre partenerii ei din Commonwealth și spre alte puteri mondiale, în primul rând Statele Unite, pentru a-și negocia propriile tratate de liber schimb, se arată într-o analiză din Le Figaro.

Această variantă ar implica deci ieșirea din piața unică europeană și revenirea la dreptul de a institui taxe vamale și a lua măsuri protecționiste în domeniul celor patru libertăți ale UE (libera circulație a bunurilor, a serviciilor, a capitalurilor și a persoanelor).

Ar însemna un divorț tranșant de Uniunea Europeană, care ar deveni un partener comercial ca oricare altul pentru Londra și cu care vor trebui renegociate noi acorduri.

Dată fiind mărimea sa, UE va rămâne totuși prima piață pentru exporturile britanice

Hard Brext ar mai însemna ieșirea din Uniunea Vamală europeană și sfârșitul liberei circulații a europenilor pe teritoriul britanic. Aceștia vor avea nevoie de o viză sau de un permis de muncă.

O asemenea ipoteză a determinat multe companii și mulți lucrători străini să ameninâe că vor părăsi Marea Britanie.

SOFT BREXIT

Varianta soft de Brexit presupune un compromis: ea nu răspunde dorinței de independență totală a celor care au votat „Leave” dar ar aduce mai mult pragmatism economic.

În acest caz, s-ar încerca menținerea Marii Britanii în piața unică europeană pentru anumite sectoare strategice ale economiei sale. În schimb, Londra s-ar angaja să mențină o formă de liberă circulație a persoanelor și să contribuie la bugetul UE.

În dorința sa de a negocia „cel mai bun acord pentru Regatul Unit”, Teresa May va căuta un compromis între cele două concepții de negociere cu Bruxelles-ul.

Premierul britanic ar dori să pună capăt liberei circulații a europenilor pe teritoriul țării sale dar păstrând avantajele pieței unice. Două condiții ireconciliabile pentru UE.

Theresa May s-ar putea inspira din situațiile hibrid ale altor țări ne-membre UE, care totuși beneficiază de un acces privilegiat la piața unică. Este cazul Elveției sau al Norvegiei, cea din urmă refuzând de două ori să intre în UE (1972 și 1994), dar a putut negocia apartenența sa la piața unică.

În contrapartidă, Londra ar trebui să accepte participarea la bugetul european (așa cum presupune soft Brexit) și să se plieze la unele directive europene și la libera circulație a persoanelor.

În fine, Canada, parteneră în Commonwealth, tocmai a semnat intrarea în piața unică europeană, odată cu ratificarea CETA. Spre deosebire de cele două țări de mai sus, Canada nu contribuie la bugetul european și nu se supune liberei circulații a persoanelor.

Bruxelles-ul cere doar ca Ottawa să respecte normele europene.

Dacă un asemenea acord ar fi pe placul Londrei, marea problemă este că el a putut fi încheia abia după șapte ani de negocieri și, în plus, nu implică sectorul financiar, care este vital pentru Marea Britanie.