Ce informaţii află reţelele de socializare

Reţeaua de socializare Facebook a fost criticată în dese rânduri că înregistrează date despre ceea ce faci la computer, chiar dacă nu mai eşti activ pe site-ul lor.

Specialiştii IT au descoperit că cele mai populare reţele de socializare online înregistrează o parte din operaţiunile pe care le faci pe computer, tabletă sau smartphone. Şi nu vorbim de activităţile pe care le ai pe site- ul lor, ci de multe dintre operaţiunile pe care le faci în general, chiar şi pe alte siteuri. Cine te înregistrează De exemplu, Facebook, chiar dacă te-ai delogat de pe reţea, în background, fără ca tu să vezi, continuă să înregistreze pe ce site-uri intri şi ce cauţi. La ce le folosesc aceste informaţii? Ei bine, o mare parte dintre ele pot ajunge la companii care să construiască campanii de marketing. De asemenea, pentru că pot afla unde eşti într-un anumit moment, îţi pot trimite reclame la servicii din aria respectivă. Mulţi ar putea spune că nu sunt deranjaţi de aceste înregistrări şi că e un preţ pe care îl plăteşti în contul reţelei de socializare gratuite. Însă să nu uităm de breşele de securitate pe care le-au avut, în ultima perioadă, reţele precum LinkedIn sau Twitter.