Evenimentul Zilei > Sport > Ce îl leagă pe Ianis Hagi de trecutul lui Vlad Țepeș. Au curs laudele pentru internaționalul român, mijlocașul a fost trist la final
Ce îl leagă pe Ianis Hagi de trecutul lui Vlad Țepeș. Au curs laudele pentru internaționalul român, mijlocașul a fost trist la final

Ce îl leagă pe Ianis Hagi de trecutul lui Vlad Țepeș. Au curs laudele pentru internaționalul român, mijlocașul a fost trist la final

Ianis Hagi a declarat că nu se poate bucura pentru golul marcat împotriva Germaniei. Cauza este legată de înfrângerea suferită cu scorul de 1-2.

Ianis Hagi (22 de ani) a reușit să marcheze un gol magnific în partida pe care România a pierdut-o, vineri, în deplasare, cu Germania (scor 1-2), în preliminariile Campionatului Mondial.

Ianis Hagi nu s-a putut bucura prea mult de golul marcat împotriva Germaniei

La final, mijlocașul celor de la Glasgow Rangers a mărturisit că nu se poate bucura de reușita sa, care nu a ajutat la obținerea unui rezultat pozitiv. „Plecăm de aici fără niciun punct, obiectivul nostru era să luăm cel puțin un punct. Normal că sunt dezamăgit! Când ai 1-0 la pauză, te gândești să ții de scor, să joci pe contraatac, să marchezi iar, după o fază fixă. Am avut șanse, dar n-am mai marcat.

Când vii într-o deplasare de acest gen, e greu să scapi fără gol. Din păcate, am luat acel gol din fază fixă, golul doi, și am pierdut. Suntem triști, însă cred că avem un meci important luni și trebuie să ne concentrăm pe Armenia.

Suntem o generație nouă, venim mulți jucători tineri la lot, ușor, ușor grupul devine mai puternic. Să stăm să ne lăudăm acum că am pierdut doar la un gol cu Germania, putem, dar depinde totul de rezultate, calificări. Avem foame de rezultate. Chiar dacă suntem jucători cu multă tehnică, putem să ne și apărăm, am arătat-o în seara asta”, a spus Ianis Hagi la Pro TV.

A fost comparat cu Vlad Țepeș

Pentru golul marcat la Hamburg, Ianis a primit foarte multe laude.

„Ianis Hagi!!! Fiul celui supranumit Maradona din Carpați. La fel ca Vlad Țepeș, a stat în Turcia, apoi s-a întors în România pentru a-și conduce echipa. Golul de astăzi îmi aduce aminte atât de mult de tatăl lui”, a spus jurnalistul mexican Alvaro Cruz Santibanez.

„Extraordinară, de mare jucător! A reușit să marcheze dintre 3 fundași adverși”, a afirmat Ilie Dmitrescu.

„Un nume cunoscut pentru români! Un nou Hagi scrie istorie pentru țară. Ianis Hagi, cu o acțiune individuală superbă împotriva Germaniei”, au notat cei de la CBS Sports

Publicat in categoriile: Sport
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: