Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, la „Ora prim-ministrului'' din plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea pe tema achiziţiilor făcute de Unifarm în perioada pandemiei, că „hoţul, adică PSD, strigă hoţii", menţionând că „orice încercare de a arunca cu noroi în direcţia sa, prin ventilator, este sortită eşecului''.
„Recunosc că nu mă aşteptam din partea PSD să deschidă un astfel de subiect. Din ianuarie 2017 PSD a declanşat o adevărată luptă contra instituţiilor din domeniul Justiţiei, împotriva DNA, împotriva tuturor instituţiilor care erau implicate în sancţionarea faptelor de corupţie, măcelărirea legislaţiei în domeniul Justiţiei, măcelărirea Codului penal şi Codului de procedură penală, atacarea la Curtea Constituţională şi blocarea în conflicte de natură constituţională care au scăpat din puşcărie oameni cu hotărâri judecătoreşti definitive despre care s-a dovedit că au săvârşit fapte de corupţie.
Timp de 3 ani de zile, PNL a luptat pentru apărarea dreptului Justiţiei de a ancheta faptele de corupţie, a apărat cetăţeanul de agresiunea pe care a dus-o majoritatea PSD împotriva Justiţiei, a independenţei Justiţiei", a afirmat Orban, subliniind că nu are nicio legătură cu firma Unifarm.
„Îl vom chema pe Orban în fața comisiei de anchetă”
După încheierea dezbaterii, PSD a lansat un nou atac la adresa premierului: „În fața șpăgii Unifarm, Orban face șpagatul: vrea să-și șteargă urmele prin secretizarea actelor. E prea târziu, va rămâne șomer!
Azi, în Parlament, Ludovic Orban n-a răspuns la vreuna dintre întrebările concrete legate de implicarea sa în scandalul Unifarm. Cu un tupeu și o nesimțire nelimitate, ne-a spus doar cât de cinstit este el și partidul său. Ca să dovedească asta, cum s-a terminat dezbaterea, Unifarm a secretizat toate contractele de achiziții din pandemie!
Fix ce face Orban la centru este replicat de liberali oriunde în țară. Am aflat ce avere grandioasă are pacientul de lux al pandemiei, Flutur de la Suceava - bugetar de-o viață. Sau economistericul de serviciu Cîțu, ajuns stăpân peste un versant întreg de munte cu prețul desființării unei întregi direcții din Ministerul de Finanțe. Presa a publicat cum firma șefului consilierilor PNL din Iași a câștigat 17 (!!!) contracte pentru furnizare de măști către primării. Unica preocupare a guvernării este hrănirea marelui stomac liberal.
De aceea, nu ne vom opri aici. Îl vom chema pe Orban în fața comisiei de anchetă PANDE-MITA și-l vom trimite în șomaj prin moțiunea de cenzură. Fiindcă în epoca COVID-19, Orban&Co au devenit VIDOCRAȚIA care sufocă România”, este mesajul transmis de PSD.