Ce gândesc românii despre „picarea” Guvernului Orban? Foc de voie, de la stânga, la dreapta!

Ce gândesc românii despre „picarea” Guvernului Orban? Foc de voie, de la stânga, la dreapta!

Am vrut să scriu astăzi, aici, despre James Joyce, irlandezul inovator (în scris) de la a cărei ivire în lume s-au împlinit la începutul lunii (pe 2?) 138 de ani. Pregătisem niscaiva chestii tari, dar m-am răzgândit. Și asta nu pentru că a picat guvernul orban (nici măcar pentru că m-ar fi putut mustra proprietarul acestui suport digital pe motiv că nu abordez actualitatea neaoșă), ci pentru că am fost curios (defect profesional) să aflu ce cred cu adevărat românii despre această degringoladă politică a României.

Textul de mai jos poate fi considerat, fără dubii, un puls. Unul de bun-simț și dacă ținem cont doar de toate porcăriile vânturate de ieri până astăzi în spațiul dintre ecran și om. Pentru că, să recunoaștem!, marea masă (de manevră?) a urmașilor lui Decebal și a lui Traian (trecând discret peste imixitiunile slave, turanice etc.) urmărește cu nodul din gât tremurând, ore în șir, bâlbâielile justițiare în cazul „Dincă” sau telenovelele parașutate dinspre Bosfor. Este imposibil, zic, să nu fi detectat acești concetățeni, între două pauze publicitare și o gură de cola-coca, delirul unui ciolac sau săgețelele fâsâite ale unui ponta(ș). Contaminați, deci.

5 chestionați

De ce n-am putea atunci palpa - mi-am spus - și opiniile unor oameni care nu ascultă doar ordinele lătrate prin cutia dreptunghiulară de pe noptieră? Ale unor români care gândesc cu capul lor?

Zis și făcut! Am legat, într-o oră, patru legături telefonice, cu patru personaje diferite. Pe un altul, pensionar, adept al culturilor rommaniatv și ăntenă3, l-am abordat direct, pe principiul excepția întărește regula. Fiecare își va regăsi discursul în rândurile de mai jos.

Ne puteți urmări și pe Google News

Menționez, înainte de a da cuvintele primului român, că patru dintre ei au dorit să le protejez identitatea (unul fiind persoană publică). Doar unul (celebru), ca soarele, și-a coborât gândurile spre noi la lumină. Deh, lucrătura naibii și-un editorial!

Un prim-procuror la raportul nației

Drept urmare, cu gândurile lui voi începe să răspund chestiunii: „Ce gândesc românii despre «picarea» Guvernului Orban?”

„O zi a spectacolului calp al democrației noastre originale, în care, ca să-l citez pe Ion Moța, «politicianismul e sinonim cu mlaștina, vermina, putrefacția».

Un premier în plin delirium tremens, producându-se isteric sub privirile umede ale turcanei lae-bucălaie și trimis iarăși la dezalcoolizare (cumva tot în Ungaria?) cu poanta „Pisicuțului”, acest Hopa-Mitică al scenetei caragialiene cu primă reprezentație la 5 februarie.

Scenariul este scris la Cotroceni, geaba își freacă palmele Ciolacu, amețit de mirosul ademenitor al ciolanului guvernamental. Perspectivele? Sumbre, ca și prezentul. Orban, un jalnic atârnător pe lângă unii și alții, e propunerea liberalilor, la mișto! Anticipat, desigur!

Dincoace, pesediștii și strânsura pontică îl susțin pe Pricopie, fiindcă ar fi cică pro-american și pro-european! Apropo, nu s-o găsi și cineva care să fie, înainte de orice, român?

Din păcate, România este asasinată noaptea de hoții cu gulere parlamentare, în regim de urgență, cu ordin de la Iohannis! De aceea, nu-mi mai rămâne decât răbufnirea unui personaj celebru din proza lui Marin Preda: «Aștept ordonanțele dumneavoastră», ticăloșilor!”.

„Toți o apă și-un pământ”

Primele gloanțe îi aparțin lui Marian Nazat, avocat, scriitor și fost prim-procuror al României.

Următoarele (oarbe)? Pensionarului televizat: „Au aruncat ăștia iar țara-n haos! Da’ și ăla să dea 25 de ordonanțe într-o seară?! Nu-i lucru curat. Știa că o să pice guvernu’, d-aia le-a dat? Și ce foloase a tras? Știm noi? Ăștia își dau leapșa la furat cum ne dădeam noi ștafeta la coadă, pe timpul lui Ceaușescu, ascultă ce-ți spun io. Nu mai cred în nimeni și în nimic. Toți o apă și-un pământ. Da’ parcă nu-i a bună cu Orban ăsta!”. Scurt și la obiect.

Al treilea român? Un contabil (dacă te iei după ce scrie pe diploma de licență) consacrat jurnalist, acum lucrător în marketing: „Miza pesediștilor e să elimine turul doi la primării, iar a peneliștilor să (le) crească masa electorală. Toată tevatura va fi, probabil, în avantajul ultimilor. Vor fi respinse o dată, de două ori propunerile de nou premier, dar, până la urmă, poate fi reinstalat fără probelme Guvernul Orban II sau Guvernul Orban III. Sau cine știe pe cine mai ghidonează și ăștia? Până la urmă, cred eu, pierd românii, pentru că instabilitatea politică aduce după ea, vrând-nevrând, instabilitatea economică, financiară etc.”.

„Europa, vremurile, ne împing de la spate”

Altul la rând! Român, bineînțeles. Geograf (după diplomă, operator în turism, după portofel): „Se bat gurile la noi de parcă se bat clopotele în seara de Înviere! România va merge înainte, fie că vrea, fie că nu conștientizează că trebuie s-o apuce înainte. Europa, vremurile, ne împing de la spate. Mi-e greu să cred că, în ciuda incapabilității politicienilor, România nu va avansa până la urmă. Așa, încet, încet, poticnit. Se și exagerează și se dramatizează mult. Cred că această mișcare, această «picare» a guvernului a fost foarte bine pregătită. De fapt, nici măcar nu m-a surprins. Clasa politică este penibilă de la un capăt la altul”.

A cincea opinie (a unui liber profesionist): „Ce cred despre «picarea» lui Orban? Și pesediștii, și peneliștii sunt mulțumiți. Unii pentru că speră să scape de turul doi la primării (e prima lor grijă), iar ceilalți pentru că speră să profite de posibilitatea creșterii capitalului electoral prin defăimarea adversarului. Păi cum altfel să se pregătească pentru toamnă? Mizerabili!”.

Părerea mea?

Dați timpul înapoi (cel puțin până-n decembrie 1989), eliminați din schema României primele două eșaloane ale PCR și ale Securității, spargeți televizoarele, puneți mâna pe carte și alegeți-vă dracu’ o dată (dacă mai aveți de unde) niște lideri adevărați! Nu vă dați seama că v-ați obișnuit să fiți conduși de alții sau de un singur pumn?