Zâzanie la nivelul USL Hunedoara. Nemulţumiţi că social-democraţii l-au racolat pe mai vechiul lor adversar, primarul de Haţeg, fost membru PNL, Nicolae Timiş, fără măcar a-i informa, liderii liberali locali anunţă că vor merge separat la alegerile locale pentru acest municipiu şi alte localităţi din judeţ.
Preşedintele PNL Hunedoara, Mircea Moloţ, a reacţionat dur la vestea înregimentării primarului din Haţeg, Nicolae Timiş, în PSD şi prezentarea lui, de către Victor Ponta, ca viitor candidat al USL pentru primăria oraşului amintit. Moloţ spune că mişcarea a fost făcută fără acordul liberalilor şi fără ca aceştia nici măcar să fie informaţi. "Dacă ar fi existat acordul domnului Crin Antonescu (aşa cum Victor Ponta a declarat ieri la Haţeg – n.red.) mai mult ca sigur că domnul Antonescu ne-ar fi informat şi pe noi, mai ales că domnul Timiş ne-a blamat şi ne-a aruncat atâtea vorbe murdare în ultima vreme. A fost o decizie unilaterală a PSD-ului şi a domnului Ponta. Aşa stând lucrurile, vom merge pe liste separate în alegerile locale de la Haţeg. Şi vom merge pe liste separate şi în alte localităţi din judeţ" a a ameninţat Moloţ.
Liderul liberal mai spune că nu este speriat de ameninţarea reiterată de Victor Ponta, ieri, la Haţeg, când a spus că vor fi dizolvate organizaţiile locale PSD, PNL şi PC dacă decid să meargă separat la alegeri şi pierd primăriile în favoarea PDL.
"Protocolul USL la nivel naţional se referă la candidaţi comuni pentru consiliile judeţene şi primăriile reşedinţelor de judeţ. Noi, la Hunedoara, dat fiind numărul mare de primari PNL şi PSD pe care îi avem, am fi dorit să construim cea mai puternică alianţă USL de nivel judeţean din ţară. Am avut mare încredere în PSD, dar acum încrederea noastră se diminuează şi vom începe şi noi să ne luăm anumite marje de siguranţă şi măsuri de precauţie în relaţia cu partenerii noştri de alianţă", şi-a justificat Moloţ noua poziţie, fără să dorească să precizeze încă despre ce "măsuri de precauţie" va fi vorba.