Ce face Ludovic Orban în Franța. Scopul premierului este foarte clar

Ce face Ludovic Orban în Franța. Scopul premierului este foarte clar

Semnarea Foii de parcurs privind Parteneriatul strategic dintre Franța și România este principalul scop al vizitei pe care o face premierul Ludovic Orban la Paris.

Declarația a fost făcută chiar de premierul Ludovic Orban cu puțin timp înainte de a călători spre Paris, unde se va afla pentru două zile, într-o vizită oficială, El a precizat că Foaia de parcurs privind Parteneriatul strategic dintre cele două ţări prevede coordonatele principale ale colaborării pe următorii 4 ani.

„Voi semna Foaia de parcurs privind Parteneriatul strategic dintre România şi Franţa. Din 2009, între Franţa şi România există un Parteneriat strategic care a fost reînnoit prin declaraţia preşedinţilor României şi Franţei în 2018. Scopul principal al vizitei este semnarea Foii de parcurs pe următorii 4 ani, care prevede coordonatele principale ale colaborării dintre Franţa şi România”, a declarant Ludovic Orban.

Potrivit spuselor sale, după semnarea acestui document, această vizită va cuprinde și alte întâlniri oficiale, însă cea mai importantă este întrevederea cu premierul Republicii Franceze.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Acest document, ca şi alte documente, va fi semnat de premierul Franţei, domnul Castex, şi subsemnatul, ca şi premier al României. Voi mai avea şi alte întâlniri în cadrul vizitei, dar principalul punct al vizitei oficiale pe care o efectuez în Franţa este întâlnirea oficială cu premierul Franţei”, a precizat Orban.

Cine face parte din delegația lui Orban

Conform informațiilor transmise de Guvern, alături de prim-ministrul Ludovic Orban din delegația care a ajuns la Paris mai fac parte ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Economiei, Virgil Popescu, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă și ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Sursa citată a mai precizat că în programul vizitei au fost stabilite, pentru prima zi, convorbiri oficiale cu prim-ministrul Republicii Franceze, precum și o întrevedere a premierului Orban cu preşedintele Partidului „Les Republicains”, Christian Jacob.

De asemenea, Ludovic Orban va mai avea întâlniri de lucru cu preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Franceze, Richard Ferrand, cu preşedintele Senatului, Gerard Larcher, cu reprezentanţi ai Consiliului întreprinderilor Franţa – România din cadrul Mişcării Întreprinderilor din Franţa (MEDEF), precum şi cu reprezentanţi ai comunităţii locale de români.

De asemenea, pe agenda premierului se mai află și participarea la reuniunea Consiliului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi o întrevedere cu secretarul general al organizației, Angel Gurria.