CE DREPTURI AVEŢI: Termopanele pe care tocmai le-am montat fac condens. Pot fi schimbate?

Vă răspunde Mihai Titichi, şef serviciu juridic, Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România.

Liviana Dan: De curând mi-am pus geamuri termopan. Din păcate, din cauza acestora am foarte multe probleme. Între foile de geam termoizolator apare condens, dar şi pe suprafaţa interioară din casă în fiecare dimineaţă se face condens. De asemenea, când afară bate vântul se simte aerul care trece prin locul unde geamul se închide.Sunt imputabile aceste probleme celui care mi-a montat geamurile? În cazul în care este vorba de defecte ale produselor în sine, răspunzător va fi vânzătorul de la care le-aţi achiziţionat, potrivit Legii nr. 449/2003. Dacă defectele au fost provocate de montaj, atunci răspunzătoare va fi firma care a efectuat lucrările (presupunând că aceasta este diferită de vânzător), potrivit contractului încheiat. Dacă nu reuşiţi să rezolvaţi problema pe cale amiabilă, vă puteţi adresa oficiului local pentru protecţia consumatorilor.

NOTĂ. În fiecare miercuri, veţi întâlni în pagina specială de protecţie a consumatorului poveşti ale românilor care au fost înşelaţi şi soluţii la problemele reclamate. Puteţi adresa întrebări şi reclama abuzuri la adresa consumator@evz.ro sau la numărul 021.202.2000.