Ce dezinfectanți au fost folosiți în școala de unde 9 copii au ajuns la spital

Ce dezinfectanți au fost folosiți în școala de unde 9 copii au ajuns la spital

Autoritățile au anunțat primle rezultate în cazul școlii din Dăbuleni, acolo unde 9 copii au avut nevoie de îngrijire medicală după dezinfecție.

Autoritățile sanitare au făcut publice, astăzi, rezultatele investigației ce vizează școala din Dăbuleni (județul Olt) unde 9 copii au ajuns la spital, după ce s-au simțit rău la ore, având iritații ale căilor respiratorii și senzația de greață.

Sala de clasă a fost dezinfectată cu o substanță care este destinată aparaturii medicale și suprafețelor din spitale. „Colegii mei de la inspecția sanitară au descoperit o serie de neconformități în primul rând biocidul folosit este un biocid avizat de agenția națională pentru biocide dar pe eticheta este indicat numai pentru unitățile, pentru dezinfecția suprafețelor și aparatelor medicale din unitățile sanitare”, a declarat Ștefan Popescu, purtătorul de cuvânt al DSP Dolj.

„Decizia de a face această dezinfecție în mijlocul săptămânii a fost unilateral luată de doamna director. A considerat că totul este o farsă a copiilor, o joacă un teatru, nu s-a implicat în soluționarea acestei probleme și în găsirea sau în sprijinul moral al copiilor în momentul când aceștia erau internați”, a precizat și Alexandru Gadâr, inspector general adjunct ISJ Dolj.

Ne puteți urmări și pe Google News

Firma care s-a ocupat de dezinfecția de la școala din Dăbuleni a fost amendată cu 10.000 de lei.